Da, saptamana asta trebuia sa fie o sarbatoare, ca as fi testat si publicat mult asteptatul procesor AMD Ryzen 7 9800X3D, insa, din pacate, nu o sa se intample asta.
Din motive ce nu tin de mine, ci de AMD.eu, publicatia GetGeek a fost sarita pentru aceasta aparitie. Am facut tot ce a depins de mine, am amanat proiecte bugetate, am refuzat alte proiecte din care publicatia putea beneficia financiar, eram dispus sa fac si 1-2 nopti albe ca sa apuc sa-l testez pe tovarasu’ 9800X3D. Dar luni cand trebuia sa-mi vina procesorul, m-am trezit cu aceasta veste mirifica ca am primit iar skip.
Nu e prima data cand se intampla asta, la un mic search pe site-ul GetGeek puteti vedea ca AMD are foarte putine aparitii aici. Eu am fost mereu deschis ca AMD sa treaca pragul redactiei, dar poate felul meu de a fi usor acid in scris si poate si pasiv agresiv in comunicate se poate sa-i fi facut sa nu-si faca prezenta in redactie procesorul ce se lanseaza azi.
As mai avea lucruri de spus, dar poate n-ar fi cazul sa le vars aici, ca poate le-as spune la suparare si ulterior s-ar putea sa ma coste. Dar si pentru ca unele dialoguri au avut loc intre patru ochi si poate asa ar trebui sa ramana, cel putin pentru moment.
Ok, cum calendarul oricum era dus pe copca cu miscarile de trupe facute pentru ai face loc lui AMD Ryzen 7 9800X3D, am zis ca totusi sa nu las un gol editorial, asa ca am luat lopata si am inceput sa astup groapa tot cu un material AMD.
Astazi ar trebui sa va delectez cu testele de jocuri rerulate cele patru procesoare Zen 5 lansate in luna septembrie: Ryzen 5 9600X, Ryzen 7 9700X, Ryzen 9 9900X si Ryzen 9 9950X.
Sunt deja la al 3-lea rerun de Zen 5. Primul, a fost dupa launch, ca si acolo am primit un mic skip, a fost pe 23H2 unde rezultatele aratau derizoriu. Al 2-lea run a fost pe 24H2 unde au capatat ceva viata procesoarele, cifre pe care le-am si postat deja pe doua procesoare. Iar al 3-lea a fost cu 24H2 si pe o placa de baza cu chipset X870, anume X870 AORUS Elite WIFI7 ICE.
Bine, ar fi trebuit si al 4-lea run, asta pentru ca GIGABYTE a lansat functia X3D Turbo Mode, dar procesoarele mi-au iesit relativ repede din custodie si n-am avut pe ce sa mai rulez iar testele. Si sincer, poate e mai bine, ca deja era ridicol de cate ori am testat acele procesoare.
Ok, dupa ce mi-am varsat nitel amarul in scris, trebuie sa-mi descretesc nitel fruntea, pentru ca urmeaza partea mea preferata: benchmark-uri in jocuri, cifre si grafice.
Nu o sa va plictisesc cu cifre din teste sintetice sau sa va reintrodic in polologia Zen 5, pentru ca aflandu-ne la 2 luni dupa ce acestea au iesit pe piata, ar trebui sa stiti despre ce vorbim. Da, stiu ca fraza anterioara a sunat fix ca ce ar zice profesorii aia noi din liceu/generala.
Benchmark
Platforma test
Procesor | Intel Core i7 14700K, Intel Core i9 14900K, Intel Core i5 14600K, Intel Core i5 13600K, Intel Core i9 12900K, Intel Core i7 12700K, Intel Core i9 13900K, Intel Core i9 14900KS | AMD Ryzen 7 9700X, AMD Ryzen 7800X3D, AMD Ryzen 9 9950X, AMD Ryzen 9 9900X, AMD Ryzen 5 9600X, AMD Ryzen 9 7950X3D, AMD Ryzen 9 7900X, AMD Ryzen 7 7700X, AMD Ryzen 5 7600X | Intel Core Ultra 9 285K |
Cooler | AORUS Waterforce II 360 | ROG Ryujin III 360 ARGB Extreme | |
Placa de baza | X870 AORUS Elite WIFI7 ICE | Z790 AORUS PRO X | ROG MAXIMUS Z890 Hero |
RAM | Kingston Fury Renegade RGB 32GB 8000 MT/s CL 38 | Kingston Renegade 48GB CUDIMM 8400 MT/s | |
Placa video | GIGABYTE GeForce RTX 4090 Gaming OC 24GB | ROG Strix GeForce RTX 4090 24GB GDDR6X OC EVA-02 Edition | |
Stocare | AORUS Gen5 14000 SSD 1TB, Kingston Fury Renegade 2TB | CORSAIR MP600 Elite 2TB | |
Sursa | GIGABYTE UD1300GM PG5 | be quiet! Straight Power 11 1200W Platinum | |
Carcasa | Thermaltake Core P3 TG Pro | ||
OS | Windows 11 Pro 24H2 |
Aplicatii utilizate
Lista de jocuri o stiti deja, nu este una foarte lunga, ci oarecum de dimensiune medie. Am incercat sa fac un mix intre jocuri cu o comunitate mare, dar si jocuri cu cerinte mari.
Am utilizat aproape cel mai demanding preset prezent in fiecare titlu, insa sunt doua jocuri unde am ales sa aduc cateva modificari, anume la Rainbow Six Siege si Rainbow Six Extraction. Mai exact, pentru vorbim de titluri multiplayer, am optat sa dezactivez motion blur si ce tine de anti aliasing.
Toate titlurile au fost testate in cele mai populare rezolutii din clipa de fata, anume 1920×1080, 2560×1440 si 3840×2160.
- A Total War Saga Troy – Ultra preset
- Assassin’s Creed Valhalla – Ultra High preset
- Assassin’s Creed Mirage – Ultra High preset
- Borderlands 3 – Badass preset
- Cyberpunk 2077 – High preset
- Far Cry 6 – Ultra preset
- Horizon Zero Dawn – Ultimate Preset
- Marvel’s Guardians of the Galaxy – Ultra preset
- Metro Exodus – Ultra preset, Advanced PhysX Off, Hairwork Off
- Metro Exodus Enhanced – Ultra preset, Advanced PhysX Off, Hairwork Off, Reflections Hybrid
- Rainbow Six Extraction – Max details, no AA, Ambient occlusion off
- Rainbow Six Siege – Max details, no AA, Ambient occlusion off
- Red Dead Redemption 2 – Ultra preset
- Shadow of the Tomb Raider – Highest preset
- Strange Brigade – Ultra preset, Async Compute
- Watch Dogs Legion – Ultra preset
- World War Z – Ultra preset
A Total War Saga Troy
Assassin’s Creed Mirage
Assassin’s Creed Valhalla
Borderlands 3
Cyberpunk 2077
Far Cry 6
Horizon Zero Dawn
Marvel’s Guardians of the Galaxy
Metro Exodus
Metro Exodus Enhanced
Rainbow Six Extraction
Rainbow Six Siege
Red Dead Redemption 2
Shadow of the Tomb Raider
Strange Brigade
Watch Dogs Legion
World War Z
Average
Ei bine, cele patru procesoare merg oarecum mana in mana, fiind discrepante minore, ce pot fi ignorate de multe ori.
Diferenta procentuala este atat de mica incat, daca gamigul este singura doleata a utilizatorului, evident varianta cea mai ieftina este si cea mai buna.
Sigur, s-ar schimba putin traiectoria gandirii daca utilizatorul are si alte necesitati, ce nu tin de gaming, dar dupa cum am zis, azi e doar benchmark in gaming.
Concluzie
Dupa toate rerun-urile, teatrul ieftin imprumutat de la Intel si promisiunile partial neimplinite, concluziile barbosului despre cele patru procesoare Zen 5 sunt urmatoarele.
Da, a venit cu un boost de performanta generatia asta versus procesoarele anterioare, dar nu este cat a promis gasca AMD. Preturile procesoarelor Zen 5 sunt sesizabil mai mari, culmea, facand acum procesoarele Zen 4 sa straluceasca mai bine acum decat in ziua lansarii.
Zen 5 pare o arhitectura flamanda, desi s-a vorbit si de o optimizare a eficientei energetice. Nu a fost cazul, asta pentru ca AMD Ryzen 9950X consuma aproape similar cu un procesor Intel.
Si lansarea lui AMD Ryzen 9800X3D confirma faptul ca Zen 5 este o arhitectura care are un consum mai mare. Da, performanta e palpabil mai mare, dar vine la pachet cu un consum crescut considerabil. Deci, daca nu rezolva acest lucru cei de la AMD, s-ar putea la Zen 6 sa avem nevoie de raciri similare cum avem montate pe caloriferele de Raptor Lake.