Anul 2022 a fost unul extrem de interesant, cel putin din punct de vedere al lansarilor pe segmentul de mousi de gaming wireless.
In primul rand ne-am lovit de Razer Viper v2 Pro, mouse ce a reinventat partial acest segment de produse. Un senzor nou optic, switch-uri noi optice, baterie imbunatatita, dar cel mai interesant este dongle-ul de 4000Hz Wireless.
Sigur, aici ar trebui sa intre si Razer Deathadder v3 Pro, insa nu mi-a intrat la inima acest mouse pentru simplu fapt ca a suferit atat de multe modificari forma mouse-ului incat nu-l mai identific cu un Deathadder, ci mai mult aduce a Mamba. In fine, treaca, il includem pe lista si pe Deathadder v3 Pro, m-a prins intr-o stare buna.
Bun, ok, super frumos. Insa care este cea mai mare hiba a acestor doua produse? Pretul, asta pentru ca ambii mousi costa peste 800 lei. In plus, din pacate nu prea se gasesc pe meleagurile mioritice decat in stocul unor reselleri obscuri, care stau ascunsi in debarale.
Eu ca jucator de FPS-uri, in special CS:GO, sunt putin limitat ca segment de mousi pe care-i pot utiliza. Sigur, mai sunt mousi faini precum Basilisk, Naga v2 Pro, Logitech G502 X si multe alte modele. Problema e ca acei mousi sunt comozi in browsing, working environment sau casual play. Nu ma pot juca cu mousi butucanosi sau care-s aproape la fel de grei precum telefonul mobil.
Ok, pai si atunci ce fac in la sfarsitul lui 2022 – inceputul lui 2023? Razer are doi mousi faini, dar scumpi. Logitech inca are un mouse foarte bun in Logitech G Pro Superlight X, dar care este usor outdated. Vaxee abia a anuntat un mouse wireless, deci mai dureaza nitel pana o sa fie disponibil. Povestea se repeta cu Zowie EC3 Wireless.
Ei bine, salvarea a venit tocmai de la Xtrfy, asta pentru ca au scos M8 Wireless. Au sarit niste M-uri aparent, ultimul fiind chiar Xtrfy M42. Insa nu e prima data cand nomenclatorul producatorul suedez are niste entry-uri dubioase.
Ei bine, Xtrfy M8 are si concurenta grea in clipa de fata. Insa se anunta ceva interesant, acum sa vedem daca e ce trebuie sau nu. Pe scurt, daca devine noul meu main mouse, asta ca m-am plictisit teribil de G Pro.
Specificatii tehnice
Denumire produs | Xtrfy M8 Wireless |
Tip conexiune | - Wireless 2.4 GHz - Wired USB |
Durata acumulator | 75 ore |
Dimensiuni | 118mm x 60.5mm x 38.5mm |
Greutate | 55 g |
Senzor | Pixart 3395 |
Viteza tracking | 650 IPS |
Numar butoane | 5 |
Tip switch-uri | micro switch Kailh GM 8.0 |
Altele | 1.8 m Xtrfy EZcord Pro, Skatez PTFE, debouce customizabil |
SRP | 99.99 € |
Constructie si utilizare
Loot-ul din pachetul lui Xtrfy M8 Wireless este unul simplu, dar totusi util. Insa daca te-ai mai lovit de vreun mouse din catalogul celor de la Xtrfy, continutul pachetului este identic. In pachet gasesti pe langa mouse (doh) lucruri precum dongle-ul, adaptorul din USB Type-C in USB A, cablul Xtrfy EZcord Pro care masoara 180 cm, manual de utilizare, un sticker cu logo-ul producatorului si nu in ultimul rand, o pereche de skatez-uri 100% PTFE.
Toata lumea are impresia ca Xtrfy M8 Wireless este foarte similar cu Logitech G Pro / Superlight. Ei bine, seamana nitel, e drept, dar sunt cateva diferente sesizabila intre cele doua produse. In primul rand, M8 este un mouse mult mai mic din punct de vedere al dimensiunii. Al 2-lea lucru este de unde incep click-urile lui Xtrfy M8 Wireless, lasandu-ti impresia ca este o bara fata a unei masini foarte joase.
Desi am utilizat ultimele luni Logitech G Pro Superlight X, timpul de adaptare catre Xtrfy M8 Wireless a fost mai lung decat m-as fi asteptat, asta datorita dimensiunii reduse.
Majoritatea mousilor de gaming au o suprafata fina, inclusiv Xtrfy M4 sau chiar Logitech G Pro Superlight X. Desi initial este placut acest lucru, atat vizual, cat si la palpare, cu timpul devine iritant. In primul rand ca raman amprente pe mouse, iar in a 2-lea rand faptul ca datorita transpiratiei acide si a tratarii proaste plasticului, stric carcasa mouse-ului. Eu unul ma pot “lauda” ca am tocit 3 mousi G Pro in gripul lateral, iar cand au inceput sa apara semne si pe al 4-lea am renuntat la el.
Ei bine, Xtrfy M8 Wireless are textura ceva mai grunjoasa, fiind putin similara ca a unui smirghel foarte finisat. Suprafata poate fi ceva “dubioasa” la inceput, insa este o implementare utila pentru ambele probleme ale mele. Dar nu in ultimul rand adauga un control al mouse-ului in plus.
Xtrfy M8 Wireless este un mouse cu forma simetrica care masoara 118mm x 60.5mm x 38.5mm. Datorita pozitionarii butoanelor laterale pe partea stanga, este mai mult destinat dreptacilor. Mouse-ul cantareste 55 de grame, fiind nu doar cel mai usor mouse din portofoliul celor de la Xtrfy, insa fiind si primul mouse lightweight cu carcasa “plina” din catalogul lor.
Mouse-ul este “eligibil” cu toate cele trei grip-uri principale. Datorita marimii reduse, este ideal pentru un utilizator claw grip cu mana mica, insa datorita pozitionarii joase a click-urilor poate fi confortabil in utilizare si unui utilizator fingertip grip.
Xtrfy M8 Wireless vine dotat cu micro switch Kailh GM 8.0 sub click-uri, acestea avand un ciclu de viata de pana la 80 de milioane de utilizari. Mouse-ul mai are si doua butoane laterale care in partea superioara ies in relief, in timp ce in partea inferioara “intra” in carcasa ceva mai mult. Nu in ultimul rand acesta vine cu un scroll ce are striatiile usor modificate fata de celelalte modele de mousi Xtrfy, insa ramane la fel de silentios ca cele prezente pe celelalte modele.
Datorita click-urilor joase, portul pentru incarcare a fost mutat in lateralul mouse-ului. Desi initial m-as fi asteptat ca in situatia in care mouse-ul trebuie incarcat, utilizarea acestuia ar fi fost greoaie. Insa aparent m-am inselat, asta pentru ca mouse-ul poate fi utilizat foarte probleme, chiar daca portul de incarcare se afla pe lateralul mouse-ului.
Insa am o mica problema, care aparent e doar a mea, ceilalti utilizatori de Xtrfy M8 Wireless nu au aceasta problema. Faptul ca trebuie sa plimb mereu dupa mouse cauciucul care astupa portul de charging, asta pentru ca in cazul in care il las fara, ajung des sa bag degetul mic in acel orificiu si imi capteaza atentia inutil.
Toate produsele Xtrfy sunt plug and play, lucru ce ii irita o parte din utilizatori. Personal prefer produsele plug and play, in special cand vine vorba de mousi. Toata customizarea mouse-ului Xtrfy M8 Wireless se face utilizand comutatorul si butonul care se gasesc pe burta mouse-ului.
Prima treapta este butonul de off, in care evident, intrerupe curentul mouse-ului. A 2-a este setarea DPI-ului care are urmatoarele stagii: 400, 800, 1200, 1600, 3200, 4000, 7200 si 26000.
A 3-a treapta a comutatorului este setarea polling rate-ului care are 3 stagii: 125Hz, 500Hz si 1000Hz. Iar ultima treapta este setarea debounce-ului, care are la randul lui 4 stagii: 2ms, 4ms, 8ms si 12ms. Totusi, cei de la Xtrfy specifica clar ca recomanda si acopera sub garantie doar treptele de 8ms si 12ms.
Mouse-ul l-am utilizat exclusiv pe suprafete textile, anume HyperX Fury S, SteelSeries QCK Heavy, Corsair MM500, dar si pe HyperX Pulsefire Mat. Pe toate suprafetele s-a comportat mai mult decat onorabil, insa cel mai mult mi-a placut cum s-a comporatat pe suprafetele destinate controlului, anume SteelSeries QCK Heavy Si HyperX Pulsefire Mat. Aici intervine si preferintele fiecarui utilizator.
Concluzie
Xtrfy M8 este cel mai bun mouse pe care producatorul suedez l-a scos pe piata. Este un mouse ideal pentru cei ce au palma mica si s-au simtit ignorati de foarte multi producatori, fiind limitati in a cumpara modele precum Deathadder Mini sau Glorious Model O-.
De apreciat faptul ca in sfarsit Xtrfy au nimerit formula corecta si au reusit sa scoata un mouse lightweight care sa nu fie gaurit din cap pana in picioare. Sau in cazul de fata din click pana in skatez.
Insa cum era de asteptat, nu este mouse-ul perfect. Prima problema este bateria, asta pentru ca desi cei de la Xtrfy specifica faptul ca mouse-ul poate fi utilizat pana la 75 de ore in anumite conditii.
Ei bine, eu n-am reusit niciodata sa-l utilizez atat, ci acesta mi se descarca mult mai repede. As estima ca am utilizat mouse-ul undeva la 8 ore pe zi, iar la 5-6 zile trebuia sa-l incarc. Banuiesc ca acele 75 de ore de utilizare se ating cu 400 DPI si cu un polling rate de 125Hz, altfel nu imi explic.
A 2-a problema e ca poti rata foate usor faptul ca mouse-ul se descarca. E drept, iti licure rosu LED-ul prezent pe lateral, cand bateria te mai tine sub 5 minute. Insa este extrem de usor de ratat, mai ales cand mouse-ul este in folosinta si de exemplu esti utilizator de claw grip.
In plus, nu poti verifica bateria aproximativa decat apasand un combo de taste, iar daca ai ceva bind-uit pe butoane te trezesti ca-ti dai mute pe discord sau ajungi pe o pagina anterioara in Google Chrome.
Dar da, exceptand cele doua probleme, Xtrfy M8 Wireless este un mouse extrem de reusit. Probabil chiar lansarea anului pe segmentul de mousi de gaming wireless, avand in vedere si pretul de doar 100 de euro.