Sony a prezentat oficial controllerul DualSense – The Last of Us Limited Edition, produs dedicat fanilor francizei The Last of Us, creat in colaborare cu echipa de la Naughty Dog.
Design-ul remarcabil include icoane lucioase ce simbolizeaza momente cheie, personaje si evenimente din The Last of Us Part I si The Last of Us Part II, captand esenta ambelor jocuri intr-un mod unic.
Controllerul include detalii care ii vor impresiona pe fanii TLOU: logo-ul Fireflies din prima parte a seriei, alaturi de simbolurile moliei si lupului din partea a doua, care reprezinta dualitatea si vietile interconectate ale personajelor Ellie si Abby.
Neil Druckmann, Head of Studio la Naughty Dog, si Megan Mehran, Graphic Designer, au subliniat ca acest controller este o comemorare a francizei, dorindu-si ca acesta sa fie apreciat de fani si echipa de creatie deopotriva.
DualSense – The Last of Us Limited Edition va fi disponibil in editie limitata la pretul de 84,99 euro. Precomenzile incep pe 14 martie 2025, ora 10:00, precum si la retailerii participanti, iar lansarea oficiala va avea loc pe 10 aprilie 2025. Disponibilitatea poate varia in functie de tara sau regiune.
Aceasta lansare vine intr-un moment special pentru comunitatea TLOU. Pe langa acest controller, povestea apreciata a francizei continua cu The Last of Us Part II Remastered, care va fi lansat pe PC prin intermediul platformelor Steam si Epic Games Store pe 3 aprilie 2025. In plus, pe 13 aprilie 2025, fanii vor putea urmari sezonul al doilea al serialului The Last of Us, difuzat pe HBO si disponibil pentru streaming pe Max.

