Deși suntem obișnuiți în ultimii ani de zile cu tastaturi mecanice, iată că am reușit să punem mâna și pe un „unicorn”, o tastatură cu membrană – Trust GXT 833W Thado TKL.
Produsul de la Trust este o tastatură accesibilă ca preț, având un preț de comercializare în jurul sumei de 120 lei, aceasta fiind disponibilă atât în varianta albă, ca cea din acest material, cât și în varianta neagră.
Specificatii
Denumire | Trust GXT 833W Thado TKL |
Form factor | TKL |
Dimensiuni | 359 mm x 135 mm x 40 mm |
Greutate | 700 g |
Tip conexiune | USB A 2.0 |
Keycaps | ABS |
Polling rate | 1000 Hz |
Compatibilitate | - Windows -macOS - Chrome OS - PS4 - PS5 - Xbox One - Nintendo Switch |
Altele | - Iluminare RGB - anti-ghosting - cablu de 1,5 m |
SRP | 120 RON |
Galerie foto
Membrana la putere
Trust GXT 833W Thado TKL are un design interesant, având keycap-uri oversized, chiar mai mari decât o tastatură care ne-a surprins în trecut, anume AQIRYS Libertas. Trust GXT 833W Thado TKL este o tastatură de gaming gândită pe format tenkeyless, astfel poate fi mai comodă în utilizarea sa într-un ecosistem dedicat strict gaming-ului.
Revenind la design, aceasta are un aer minimalist și eficient, iar dimensiunea sa de 359 mm x 135 mm x 40 mm și greutatea de doar 700 grame o face ușor de transportat de către utilizator, fie dintr-o locație în alta, fie la un device la altul.
Pe spate, Trust GXT 833W Thado TKL are un backplate din aluminiu, iar în cele patru colțuri are lipite patru piciorușe antiderapante de cauciuc. Poate totuși, niște piciorușe ajustabile ar fi fost mai utile.
Chiar dacă nu este o tastatură mecanică, ci una cu membrană, tastatura Trust GXT 833W Thado TKL reușește să ofere o durabilitate măricică, fiind proiectată să reziste la până la 5 milioane de apăsări.
Funcția anti-ghosting poate fi un feature util, mai ales în jocurile competitive, unde apăsarea simultană a mai multor taste este frecventă.
Conexiunea prin cablu USB 2.0 este simplă și eficientă, eliminând latența asociată tastaturilor wireless. Cablul de 1,5 metri, împletit pentru o durabilitate sporită, este suficient de lung pentru majoritatea setup-urilor de gaming.
Tastatura Trust GXT 833W Thado TKL este compatibilă cu PC-uri, laptopuri care au sistem de operare Microsoft Windows, macOS sau chiar Chrome OS. Însă aceasta poate fi utilizată și împreună cu console precum PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One și Nintendo Switch.
Gaming mode este o funcție apreciată, dezactivând tasta Windows pentru a preveni întreruperile accidentale în timpul jocurilor. Poate funcția pare una minoră, dar în realitate este extrem de utilă, mai ales pentru cei care sunt noi în domeniul de gaming sau pentru utilizatorii care schimbă frecvent între modurile de utilizare.
Iluminarea RGB este principalul punct de atracție al perifericelor de gaming, în special când vine vorba de tastaturi. Trust GXT 833W Thado TKL nu dezamăgește la acest capitol, asta pentru că LED-urile integrale adaugă o atmosferă vibrantă, transformând sesiunea de gaming într-o experiență mai captivantă. Luminozitatea poate fi ajustată în funcție de preferințe, iar pentru cei care preferă un aspect mai sobru, iluminarea poate fi complet dezactivată.
Concluzie
Trust GXT 833W Thado TKL este o tastatură care reușește să livreze funcționalitate într-un pachet compact și accesibil.
De la designul său minimalist și iluminarea RGB, până la funcțiile esențiale pentru gaming, acest model se dovedește a fi o alegere solidă pentru utilizatorii care doresc o tastatură fiabilă.
Dar cel mai important, aceasta are un preț accesibil, care se învârte în jurul sumei de 120 lei.
Poate fi o tastatură bună pentru cineva care nu vrea să investească prea mult în periferice, dar și pentru juniorii care se joacă titluri precum Fortnite și țin cu tot dinadinsul să aibă și ei periferice cu iluminare RGB, cum văd la influencerii pe care îi urmăresc cu atâta ardoare.