Motorola Edge 60 Fusion soseste la fix un an dupa modelul anterior, Edge 50 Fusion, si vine cu cateva upgrade-uri interesante, mai ales la capitolul constructie.
Ce e clar din start: Motorola continua sa creada in ecranele curbate si in designul atragator, dar, natural, cu unele compromisuri.
Pachetul lui Motorola Edge 60 Fusion a primit mai multa atentie decat de obicei, fiind parfumat, cu un miros subtil de ceva flori. In interiorul lui gasim pe langa telefon doar un cablu de incarcare, o husa minimalista din plastic reciclat, telefonul si o cheita SIM. Din pacate nu are si un incarcator rapid, insa in segmentul asta de pret, chiar e de inteles.
Incarcatorul rapid Motorola de 68W poate fi gasit separat totusi la preturi intre 95 si 160 lei, si permite incarcarea full in 45 minute.
Design si Constructie
Una dintre cele mai importante îmbunatatiri aduse de motorola Edge 60 Fusion este durabilitatea. Acum telefonul respecta standardele IP69 si MIL-STD-810H, adica este certificat pentru a rezista la jeturi de apa si caderi de pana la 1.2 metri. Nu e ceva ce vezi prea des in segmentul mid-range si este un upgrade real fata de generatia anterioara.
Carcasa se simte solida, bine construita, iar telefonul nu da impresia ca trebuie sa-l protejezi cu doua huse ca sa te simti in siguranta, si sincer am preferat sa-l folosesc fara husa inclusa in pachet.
La prima atingere, ceea ce iese in evidenta este cât de usor e telefonul pentru un device de 6.67 inci. Este extrem de comod în mana, mai ales datorita combinatiei dintre panoul curbat, greutatea scazuta și spatele din imitatie de piele.
Textura acestuia ofera o priza foarte buna si un feeling premium – genul acela de material care nu doar arata bine, ci chiar ajuta la utilizarea cu o singura mana fara teama ca iti va aluneca.

Coloristic, Motorola ramane partener fidel Pantone – ai trei variante la alegere: Slipstream, Amazonite si Zephyr. Noi am testat versiunea Amazonite, o nuanta turcoaz destul de vie, care se remarca fara sa fie tipatoare.
Insa ce am observat si m-a ingrijorat putin este ca, dupa doar o saptamana de utilizare, nicio scapare si avand mare grija de el, in partea de sus a telefonului am observat niste urme ca niste zgarieturi fine pe margine, ca niste pete matuite, si tare imi e ca sunt cauzate doar de frecarea telefonului cu buzunarul.
Ecran
Motorola pare hotarata sa nu lase ecranele curbate sa dispara, iar Edge 60 Fusion are un panou foarte bun din punct de vedere calitativ. Luminozitatea e mare, culorile sunt vii, iar in dark mode arata pur si simplu excelent.
La vizualizarea de clipuri pe YouTube sau filme pe Netflix se vede absolut excelent. Iar aici pot spune ca adauga la experienta si difuzoarele, care sunt foarte bune in segmentul asta de pret, ba chiar mai bune decat cele ale unor telefoane mai scumpe.
Problema apare cand iesi afara – curbura accentueaza reflexiile, iar in lumina puternica devine greu de urmarit. Chiar si in masina, lumina din laterale sau din plafon crea astfel de reflexii. In plus, pe light mode se observa niste benzi gri pe margini, un efect optic cauzat de curburi care pe alb sunt destul de vizibile.
Ce e si mai neplacut: touch-uri accidentale. In special in aplicatii de mesagerie, unde butonul de trimitere e exact pe muchie. Personal, nu vad utilitatea unui ecran curbat.
Chiar daca marginea pare mai ingusta, compromisul nu merita. Prefer oricand un ecran plat. Sau chiar unul usor rotunjit doar in colturi, cum e cazul la Huawei Pura 70 Pro sau OnePlus 13, avand beneficiile unui ecran curbat dar fara neplaceri.
Baterie
Bateria de 5200mAh impreuna cu chipsetul Dimensity 7300 fac un combo excelent, acest telefon tinand minim 7 ore de screen-on time pe parcursul a 2 zile, pana sa scada sub 20% baterie.
Chiar m-a tinut aproape 2 zile complete, din care una mai solicitanta si una mai chill. Mi se pare absolut minunat, mai ales venind de la un telefon care tine doar putin peste 1 zi.
Motorola promite incarcare rapida de 68W, dar in cutie nu primesti niciun incarcator – ceea ce e cam dezamagitor. Am incercat cu incarcatoare QC3.0 si PD, iar desi apare ca se incarca in modul “TurboPower”, realitatea a fost ca de la 20% la 100% a durat mai bine de o ora. Asta nu prea e turbo. Ca sa profiti de viteza reala, probabil ai nevoie de un incarcator Motorola oficial sau cel putin unul compatibil cu specificatiile exacte.
Software
Telefonul vine cu Android 15 preinstalat, peste care ruleaza interfata Hello UI de la Motorola. Daca ai mai folosit telefoane Motorola in trecut, o sa te simti ca acasa – nu sunt mari schimbari fata de Android 14 sau fata de versiunea anterioara a Hello UI, ceea ce poate fi un lucru bun.
Motorola promite 3 actualizari majore de Android si 4 ani de patch-uri de securitate, ceea ce e un angajament solid in zona mid-range.
Software-ul arata frumos, destul de polished, vine cu font custom si permite foarte multe personalizari. In mare parte apreciez deciziile de software, atat simplitatea cat si optiunile in plus. Insa totusi vreau sa spun ce mi-ar fi placut mie sa fie diferit.
In zona de quick actions, cea pe care o tragi din partea de sus a telefonului pentru a vedea notificari si cateva butoane, slider-ul de brightness nu e vizibil din primul fold, nu are buton de auto-brightness, si mai important, daca setezi modul extra dim, pentru noapte, cand dai luminozitatea la maxim nu se dezactiveaza automat. Asa ca tu poti folosi mult timp telefonul cu luminozitate suboptima. Pare ca le-a scapat, dar poate se va schimba pe viitor.
In zona lock screen-ului este initial pornita acea functionalitate de wallpaper-uri schimbatoare. Care totusi nu vine singura, ci alaturi de un ecran de news care pare mai mult de ads, pentru ca nu contine toate informatiile clare iar fotografiile de articole sunt de obicei incarcate doar partial. Ma bucur ca totusi poate fi dezactivata.
Ca si alte modele recente, motorola Edge 60 Fusion vine cu cateva aplicatii preinstalate precum TikTok sau LinkedIn. Din fericire, le poti dezinstala imediat, deci nu sunt un capat de tara.
Printre aplicatiile preinstalate, gasim si 1Weather, pe care am descoperit-o odata cu acest telefon, si pare o aplicatie excelenta de vreme, insa este in varianta free, ceea ce inseamna ca are reclame in ea, si poti scapa de ele doar dupa ce platesti 28 lei sa cumperi aplicatia. Pare ca merita, mai ales ca e bine integrata cu widget-ul contextual de pe prima pagina a telefonului, si cu alte widget-uri de vreme, insa e o decizie ciudata, cu care probabil ne vom intalni din ce in ce mai mult in segmentul acesta de pret.
Ce mi-a mai atras atentia a fost ecranul pentru inregistrarea amprentei – e diferit, cu un mic tutorial animat care chiar te ghideaza vizual. Detaliu mic, dar apreciat.
Partea interesanta vine cu functiile Smart Connect, un set de unelte care iti permite sa conectezi si sa controlezi usor alte dispozitive – de exemplu, poti transfera fisiere intre telefon si un PC cu Windows 11 (ceea ce poti prin Phone Link pe orice telefon android), o tableta Motorola sau Lenovo, si chiar sa folosesti mouse-ul si tastatura PC-ului pentru a controla telefonul.
Mai mult, poti proiecta un mediu desktop wireless pe un monitor sau un televizor smart, si sa folosesti telefonul pe post de touchpad sau tastatura. Exista si un mod de gaming dedicat, care iti permite sa duci jocurile direct pe ecranul mare. Genul asta de integrare si conectivitate il vezi mai degraba pe telefoane flagship, nu in zona aceasta de pret – deci jos palaria.
Performanta
Modelul global vine cu chipset-ul MediaTek Dimensity 7300, un SoC destul de nou construit pe 4nm, dar care e in esenta o evolutie a mai vechiului Dimensity 7050. In unele piete, cum e India, se vinde si o versiune cu Dimensity 7400, dar noi am testat modelul cu 7300.
Performanta e ok in utilizarea zilnica – aplicatiile pornesc rapid, sistemul e fluid in general, dar am observat ca inchide aplicatiile din background mai repede decat m-as fi asteptat.
Animatiile mai au momente in care se pierd, ceea ce sugereaza ca e mai degraba o problema de optimizare software decat de hardware. Partea buna e ca nu se incinge deloc. Chiar si in task-uri mai grele, precum benchmark-uri, apeluri video sau filmari, telefonul ramane rece
Camere
Camerele par identice cu cele de pe motorola Edge 50 Fusion. Asta nu e neaparat un lucru rau – se descurca bine in majoritatea situatiilor, cu rezultate care intra in standardele segmentului mid-range. Nu vei obtine poze spectaculoase ca pe flagship-uri, dar pentru social media si uz cotidian e absolut ok.
Totusi, merita mentionat ca aplicatia de camera nu este cea mai bine optimizata. Desi arata bine, e intuitiva si bin organizata. Am observat lag in feed-ul din viewfinder, uneori chiar intarziere vizibila, iar aplicatia in sine are momente cand pur si simplu devine nefunctionala pentru cateva secunde.
E un comportament pe care l-am mai intalnit si la alte modele Motorola, deci nu pare un caz izolat sau limitat la scenarii de noapte. Nu e ceva ce face telefonul inutilizabil, dar poate fi frustrant daca vrei sa capturezi rapid un moment.
Ca de obicei la telefoanele Motorola, Edge 60 Fusion iti ofera doua moduri de procesare a fotografiilor: Natural si Imbunatatit (Enhanced). Varianta Enhanced dureaza putin mai mult pana captureaza poza, promitand un proces de post-procesare mai avansat. Totusi, in testele noastre nu am observat diferente semnificative intre pozele realizate in modul Natural si cele in Enhanced.
Camera principala are un senzor Sony Lytia 700C de 50 MP, un unghi wide echivalent cu 24mm, o deschidere de f/1.9, stabilizare optica si autofocus, si poate filma 1080p 30/60fps, si 4k 30fps.
Zoom-ul 2x este crop, si avand atatia pixeli disponibili, nu se pierde deloc calitatea, rezultatele fiind lafel de bune ca 1x.
Camera secundara are un senzor GalaxyCore GC13A2 de 13 MP, un unghi ultrawide echivalent cu 12mm, autofocus, si poate filma 4k 30fps.
Dispune si de un mod Macro insa sincer prefer rezultatele macro ale camerei principale.
Camera de selfie are un senzor GalaxyCore GC32E1 de 32 MP, un unghi wide echivalent cu 22mm, fara autofocus, si poate filma si ea 4k 30fps. Dispune de 2 moduri de zoom, pentru poze cu 1 sau mai multe persoane. Bucurestiul ofera mereu peisaje excelente pentru selfie-uri.
Modul portret este disponibil pe ambele camere din spate si ofera rezultate bune cu separare decenta.
Concluzie
Motorola Edge 60 Fusion livreaza un pachet echilibrat, cu accent pe design, durabilitate si un ecosistem conectat care il face mai interesant decat ai crede la prima vedere.
Ecranul curbat ramane o alegere discutabila, dar daca esti fan al acestui stil, s-ar putea sa ti se potriveasca. In plus, promisiunea actualizarilor software si integrarea cu alte device-uri Motorola si Lenovo sunt atuuri greu de ignorat.
Daca vrei un telefon cu look premium, bine construit, rece in utilizare si conectivitate smart out-of-the-box, motorola Edge 60 Fusion e un competitor serios. Doar sa nu te astepti la incarcare fulger fara un incarcator dedicat si nici la camere sau performanta de flagship.





































