Cu lansarea noilor procesoare Zen 5 de la AMD, am intrat iar in febra testelor si pe langa ca zilele astea am luat la bibilit diverse procesoare, vechi si noi, prin redactie am constatat ca sunt cateva produse pe care le-am ignorat, desi nu am facut-o intentionat, astfel am ignorat produse precum placa de baza B650I AORUS Ultra.
Bine, ignorat poate e un cuvant cam mare, asta pentru ca placa de baza B650I AORUS Ultra este prezenta in GG Builds #01, care desi l-am finalizat de ceva timp, nu am apucat nici acum sa postez materialul video si al 3-lea capitol din acel material. Dar fac tot posibilul sa o fac in septembrie, cand ma eliberez nitel.
Cu ce sunt prins? V-am zis la inceputul acestui material, cu procesoare. Asta pentru ca, daca tot au venit tarziu procesoarele Zen 5 si cum au venit au si disparut, a trebuit sa dau un refresh comparativului si am retestat o droaie de procesoare, atat AM5 cat si LGA 1700. Dar despre ele o sa va povestesc in alt material, azi trebuie sa iau in primire aceasta mogaldeata de placa de baza de la AORUS.
Specificatii
Denumire | B650I AORUS Ultra |
Socket | LGA 1718 (AM5) |
Chipset | AMD B650 |
Suport generatii procesoare | - Ryzen 7000 - Ryzen 8000 - Ryzen 9000 |
Sloturi PCI-Express | 1x PCI Express 4.0 x16 |
Sloturi stocare | - 3x M.2 - 4x SATA |
RAM | - 2x DDR5 DIMM - Max 128GB - AMD EXPO & Intel XMP |
Chipset audio | Realtek ALC4080 |
Wireless | - Bluetooth 5.2 - WiFi 6E |
Backpanel | - 2x USB A 3.2 Gen 2 - 2x USB A 3.2 Gen 1 - 2x 2x USB A 2.0 - 1x USB 3.2 Type-C /w DisplayAlt - 1x DisplayPort - 1x HDMI - 1x RJ 45 2.5 GbE - 2x jack 3.5 mm - Antena WiFi 6E - Buton Q-Flash |
Prezentare
Placa de baza B650I AORUS Ultra impresioneaza prin designul sau oarecum minimalist, dar totusi elegant in acelasi timp, desi da, stiu ca suna dubios cele doua cuvinte cu iz comparativ in aceeasi fraza.
Placa de la AORUS are un design complet negru, cu accente pe ici colo de culoare similara cu un carbune. Dimensiunile sale compacte de 170 mm x 170 mm, specifice de altfel formatului mini ITX, o fac ideala pentru construirea unui sistem de tip SFF, unde spatiul este limitat, dar totusi nu vrei sa faci rabat la capitolul performanta.
Si am specificat intentionat performanta, asta pentru ca B650I AORUS Ultra are un etaj interesant de alimentare, care este gestionat eficient de un set de 8+2+1 faze. Aceste faze folosesc MOSFET-uri de putere Renesas RAA22010540, fiind prezente de fel pe placi de baza high-end.
Pe placa de baza B650I AORUS Ultra s-a optat pentru utilizarea condensatorilor Panasonic SP-Cap 470, pentru asigura o performanta superioara, dar mai ales o durabilitate crescuta, asta pentru ca de fel build-uirile ITX au ceva mai mult de suferit decat cele mATX sau ATX.
B650I AORUS Ultra vine cu doua sloturi DDR5, capabile sa sustina pana la 128 GB de memorie RAM, cu viteze de pana la 6400 MT/s. Acestea au suport atat pentru profilurile AMD EXPO, cat si pentru Intel XMP 3.0, astfel oferind utilizatorului o flexibilitate in optimizarea performantelor memoriei, permitandu-i acestuia sa obtina maximum de la modulele RAM aflate in posesia sa si instalate pe placa de baza de la AORUS.
B650I AORUS Ultra este echipatacu o gama completa de optiuni de conectivitate, ceea ce o face o placa de baza extrem de versatila.
Placa dispune de un singur slot PCI Express 4 x16, fiind in clipa clipa de fata mai mult decat suficient pentru montarea unei placi video high end, inclusiv RTX 4090 sau RX 7900 XTX. Loc sa fie in carcasa.
In ceea ce priveste stocarea, B650I AORUS Ultra ofera trei sloturi M.2, doua dintre ele fiind conectate direct la CPU, avand un slot PCIe 5.0 si unul PCIe 4.0, iar al treilea slot, amplasat pe spatele placii de baza, este gestionat de chipset si este alocat si el magistralei PCIe 4.0.
Pe langa sloturile M.2, placa de baza de la AORUS vine si cu patru porturi SATA 6Gb/s, care sunt utile pentru utilizatorii care doresc sa conecteze unitati de stocare traditionale precum ar fi HDD-urile sau SSD-urile SATA.
B650I AORUS Ultra este echipata cu chipset Intel 2.5GbE LAN. De asemenea, placa dispune de un modul AMD Wi-Fi 6E RZ616, care suporta benzile de frecventa de 2.4, 5 si 6 GHz, asigurand o conectivitate rapida si fiabila.
De asemenea suportul pentru conexiunea Bluetooth 5.2 adauga si el un plus de conectivitate, fiind util pentru conectarea perifericelor.
Pe partea de audio, B650I AORUS Ultra dispune de un codec Realtek ALC4080, care ofera sunet de inalta definitie, cu suport pentru 2 canale.
Backpanel-ul prezent B650I AORUS Ultra este unul foarte bine echipat pentru o placa de baza format mini ITX, rivalizand chiar cu o placa de baza ATX mid tier spre high end, asta pentru ca ofera o gama larga de porturi pentru conectivitate externa.
Placa dispune de un port HDMI 2.1, un port DisplayPort 1.4, un port USB Type-C USB 3.2 Gen 2 care este util atat pentru a conecta diverse periferice la el, cat si pentru a fi utilizat ca iesire video prin DisplayPort Alt.
Tot la capitolul porturi USB, placa B650I AORUS Ultra ofera doua porturi USB A 3.2 Gen 2 si doua porturi USB A 3.2 Gen 1. Tot aici gasim inca doua porturi USB 2.0, cat si doua jack-uri 3.5 mm pentru a conecta un microfon si o iesire audio precum o pereche de casti sau boxe stereo.
Testare
Platforma test
- Carcasa CORSAIR 2000D Airflow
- Procesor AMD Ryzen 9 7950X3D
- Cooler AORUS Waterforce II 360
- Placa video Gigabyte Radeon RX 7800 XT Gaming OC 16GB
- RAM Kingston FURY Renegade Silver/Black DDR5 8000MT/s CL38
- Stocare CORSAIR MP600 Elite 1TB
- Sursa CORSAIR SF850L
- OS Windows 11
Aplicatii utilizate
Pe partea de teste sintetice am rulat un pachet restrans precum 7Zip, Cinebench R15, R20, R23 si versiunea 2024. De asemenea, din 3DMark am rulat benchmark-ul CPU Profile.
Benchmark
Cinebench R15
Cinebench R20
Cinebench R23
Cinebench 2024
7-Zip
3DMark CPU Profile
Concluzie
Mica, mica, dar B650I AORUS Ultra ridica! Placa de baza de la AORUS este cu adevarat impresionanta, nu doar ca design, dar mai ales ca performanta.
Asta pentru ca este mai mult decat capabila sa evidentieze performanta de care procesoarele AM5 sunt capabile, indiferent ca vorbim de cele Zen 4 sau cele Zen 5.
Dar stim deja ca placile mini ITX sunt ceva mai scumpe decat cele ATX cu specificatii similare, asta pentru ca e ceva de munca sa inghesui fara sa strici ceva pe o placa mai mica decat un mousepad de dimensiune medie.
In ziua in care am publicat materialul, placa de baza B650I AORUS Ultra avea un pret de lista de ~1600 lei, care este un pret maricel pentru o placa de baza cu chipset AMD B650, este adevarat. Dar dupa cum ziceam, aceasta nisa a build-urilor SFF nu e tocmai accesibila ca pret.
Dar B650I AORUS Ultra este cu siguranta unul din modelele de top cand vine vorba de placile de baza mini ITX pentru procesoarele cu socket AM5.