Au trecut aproximativ doi ani de cand memoriile DDR5 au patruns piata consumer, mai exact de cand s-a lansat seria Alder Lake de la Intel, insa acestea inca se chinuie pe alocuri sa atraga clientela.
E drept, au contribuit mai multi factori la aceasta tranzitie lenta a utilizatorului de la DIMM-urile DDR4 catre DDR5. Au fost multi factori, care culmea, nu toti au fost tehnologici. Au fost si factori economici, sociologici si multe altele. Pai, zic sa le luam aleatoriu, sa vedem care ar putea fi motivele.
Ne-am confruntat cu o mare pandemie globala, unde economiile au fost faultate si intreg mapamondul a trecut printr-o mica recesiune. Dupa, cand am zis ca ne dam si noi masca jos in spatiile publice, a inceput razboiul Ruso-Ucrainean, care din pacate este activ si in ziua de azi. Iar mini recesiune, iar inflatie, iar scumpiri peste scumpiri.
Insa a fost si partea ca, pentru un utilizator, upgrade-ul asta nu e tocmai accesibil ca pret. Pe langa faptul ca, asa e traditia, mereu memoriile noi lansate sunt sesizabile mai scumpe decat memoriile din generatia anterioara, problema e ca cam toate componentele s-au scumpit. Hai sa zici ca utilizatorul recicleaza mare parte din componente din PC-ul vechi, insa pe langa RAMii DDR5, mai trebuie sa-si procure atat un procesor nou, cat si placa de baza.
Procesoare s-au scumpit in ultima perioada, CPU-urile high end avand acum pret de lista similar cu cel avut de placi video high end (care la randul lor s-au scumpit si ele), insa si placile de baza s-au scumpit foarte mult. Practic, cele din urma, si-au dublat pretul. Daca in trecut un utilizator isi putea cumpara o placa de baza mediocra la suma de 500-600 lei, acum acesta trebuie sa scoata de la 1000 de lei in sus. Si ai fi zis ca de, Intel sunt acri si avari, au scumpit chipset-urile drept urmare si placile de baza acum au pretul de lista mai mare. Ei bine, da si nu. Asta pentru ca si placile AM5 sunt la fel de scumpe, deci cum o dai, utilizatorul nu are scapare.
E drept, nu a ajutat nici faptul ca Intel, culmea, a ales sa fie de partea consumatorului, iar procesoarele lor Alder Lake, Raptor Lake si Raptor Lake Refresh au suport atat pentru memoriile DDR5, cat si pentru cele DDR4.
Insa, probabil acum ca Zen 4 este de ceva timp pe piata si poate o sa primeasca un mic discount in retail, dar si pentru ca Intel a lansat deja a 3-a generatie de procesoare cu suport pentru memoriile DDR5, probabil lumea o sa se orienteze catre upgrade-uri de platforma, asta pentru ca de ce sa fiu ignorant, platformele egale sau mai vechi de Zen 3 cat si Rocket Lake incep deja sa ramana nitel in urma.
Astfel, eu sunt prezent aici in fata voastra si am in benchtest un kit de 32GB RAM de la ADATA, anume ADATA XPG Lancer RGB 32GB 6000 MT/s, cu SKU AX5u6000C4016g-dclarbk. Practic, am scos kit-ul vechi ADATA din platforma de test si l-am inlocuit temporar cu kit-ul prezent de fata, care cel putin in teorie, pare mai rapid. Insa vedem ce poate.
Galerie foto
Testare
Pentru testare, voi utiliza benchmark-ul prezent in aplicatia AIDA64, in care voi profilul XMP prezent pe memoriile , anume XMP 6000 ADATA XPG Lancer RGB 32GB 6000 MT/s, acesta avand timing-urile 40-40-40-76 cu voltaj 1.35.
Platforma test
- Carcasa Thermaltake View 51 TG Snow Edition aRGB
- Placa de baza Asus ROG Maximus Z690 Hero
- Procesor Intel i7 12700KF
- Cooler Asus ROG Ryujin III 360
- Placa video Gigabyte GeForce RTX 4090 Gaming OC 24GB
- Stocare Kingston Fury Renegade 2TB
- Sursa be quiet! Straight Power 11 1200W Platinum
- OS: Windows 11
Test XMP 40-40-40-76 1.35 V
ADATA XPG Lancer RGB 32GB 6000 MT/S scoate niste cifre bune, fiind oarecum limitat si de platforma curenta. Ca idee, mai jos aveti acelasi benchmark dar rulat pe memoriile “default” din platforma, adica tot niste memorii ADATA XPC Lancer RGB, doar ca acestea sunt de 5200 MHz, cu timing-uri 38-38-38-72.
Dupa cum se observa si din benchmark, kit-ul ADATA XPG Lancer RGB 32GB 6000 MT/s scoate niste cifre sesizabile mai bune decat kit-ul uzual al platformei, lucru ce era oricum normal.
Concluzie
Kit-ul ADATA XPG Lancer RGB 32GB 6000 MT/s reprezinta o alegere buna pentru un utilizator care vrea in sfarsit sa-si mute catrafusele pe platforma DDR5, dar care este reticient in a investi o suma prea mare pentru noul upgrade.
Memoriile ADATA XPG Lancer RGB sunt compatibile atat cu Intel XMP, cat si cu AMD EXPO, deci nu conteaza neaparat catre ce platforma optezi. Au un design placut si compatibile si cu ecosistemele RGB prezente pe placile de baza de la marii producatori, anume Asus Aura Sync, Gigabyte RGB Fusion 2.0, MSI Mystic Light Sync sau ASRock Polychrome Sync.
Iar cand vine vorba de performanta, kit-ul nu se da in inlaturi, indiferent ca utilizatorul opteaza ca noua lui jucarie sa fie un PC de gaming sau un workstation. Sau de ce nu, un combo intre cele doua medii.
In plus, cel putin in retailul mioritic, kit-ul are un pret de lista de ~600 lei, fiind in clipa de fata un pret mai mult decat decent pentru ceea ce ofera.