Razer a anuntat lansarea celor mai noi boxe de gaming pentru PC, gama Nommo V2, proiectata avand in vedere trei principii fundamentale: performanta, experienta de utilizare si conectivitate.
Varful de gama Razer Nommo V2 Pro este un produs de top cu difuzoare full-range si un subwoofer wireless, toate imbunatatite de tehnologia THX Spatial Audio.
Experienta este completata de iluminarea Razer Chroma RGB pentru sesiuni de gaming cu adevarat captivante. Gama mai include si boxele Razer Nommo V2 cu subwoofer pe fir si Razer Nommo V2 X, proiectat pentru cei care cauta un setup minimalist.
Nommo V2 Pro incorporeaza cele mai avansate tehnologii din industrie, inclusiv difuzoare full-range de 3” cu transformatoare acustice din aluminiu ce ofera un sunet clar, natural.
In plus, este primul set de boxe care include un subwoofer wireless cu difuzorul spre podea, pentru un bass puternic si o amplasare deosebit de facila multumita lipsei de cabluri.
Experienta de utilizare este desavarsita de iluminarea Razer Chroma RGB sub forma unei proiectii in spatele boxelor.
Cu noua gama de produse redefinim asteptarile jucatorilor de la sistemul lor audio de tip desktop. Gama Nommo V2 nu se concentreaza doar pe cea mai buna acustica, ci si pe oferirea unei experiente de gaming cu adevarat captivante. Indiferent daca vorbim de identificarea pasilor adversarilor intr-un FPS sau de savurarea melodiilor din cel mai nou RPG, acestea sunt boxele de gaming pentru PC care ofera cea mai buna experienta audiovizuala. Barrie Ooi, seful diviziei de PC Gaming din cadrul Razer.
Pentru a asigura sunetul de cea mai inalta calitate, Nommo V2 Pro este primul sistem de boxe pentru desktop echipat cu tehnologia THX Spatial Audio, ce ofera un sunet care te inconjoara.
O alta premiera pentru gama de boxe Razer este includerea THX Game Profiles, setari de egalizator special configurate pentru a oferi un sunet surround optim pentru cele mai populare jocuri precum Cyberpunk 2077, Monster Hunter Rise: Sunbreak si multe altele.
Pentru maximum de confort si conectivitate desavarsita, Razer a anuntat si Razer Wireless Control Pod. Cu o rotita ce are si functie de buton, pentru o navigare usoara si intuitiva, dar si cu un buton suplimentar pentru selectarea sursei de sunet, jucatorii pot controla cu usurinta setari precum volumul, play/pause, EQ si altele.
Dupa ce a fost conectat prin Bluetooth, dispozitivul are o durata de functionare de pana la opt luni cu o singura incarcare.
Razer Wireless Control Pod este inclus in pachetul Nommo V2 Pro si va deveni disponibil si sub forma de accesoriu individual pentru Nommo V2 si Nommo V2 X din august.
Razer extinde gama Nommo V2 prin lansarea Nommo V2 si Nommo V2 X. Ambele sisteme audio sunt echipate cu difuzoare full-range de 3” si tehnologie THX Spatial Audio, oferind sunet de inalta fidelitate.
Nommo V2 vine la pachet cu un subwoofer pe fir si incorporeaza tehnologia de iluminare Razer Chroma RGB ce proiecteaza lumina in spatele boxelor, pentru o experienta de gaming captivanta care acopera nu doar partea auditiva, ci si pe cea vizuala.
Nommo V2 X este un sistem de sunet 2.0 cu un design minimalist, echipat pe partea din spate a fiecarei boxe cu cate o zona de emitere a frecventelor joase. Aceste boxe ofera o reproducere fidela a sunetelor si o claritate optima pentru tot continutul multimedia.
Gama Razer Nommo V2 este compatibila cu PC, PlayStation, Nintendo Switch si dispozitivele mobile, ridicand experienta de gaming la un nivel superior.




