Philips a anunțat lansarea noului monitor de gaming Evnia 32M2N6800M, un model revoluționar echipat cu tehnologie miniLED, destinat să îmbunătățească semnificativ experiența de joc.
Acest monitor impresionant dispune de un panou IPS de 31,5 inch, cu rezoluție 4K (3840 x 2160), și este special conceput pentru jucătorii care doresc performanță vizuală de top și culori cât mai realiste.
Philips Evnia 32M2N6800M se remarcă prin tehnologia miniLED, care oferă iluminare de fundal cu 1152 de zone de iluminare variabilă, asigurând culori vibrante și un contrast excelent.
Certificarea DisplayHDR 1000 garantează o experiență vizuală uimitoare, cu imagini mai vii și mai realiste. De asemenea, monitorul este echipat cu funcția Ambiglow, care proiectează o perdea de lumină din spatele carcasei, sincronizată cu conținutul de pe ecran pentru a crea o atmosferă captivantă.
Monitorul Evnia 32M2N6800M nu impresionează doar prin calitatea imaginii, ci și prin performanțele sale pentru gaming. Cu o rată de reîmprospătare de 144Hz, acest monitor oferă o experiență de joc fluidă și fără întreruperi.
Funcția Stark ShadowBoost permite jucătorilor să vadă detalii chiar și în cele mai întunecate colțuri ale jocurilor, având trei niveluri personalizabile pentru ajustarea culorilor în funcție de fiecare scenă.
Printre caracteristicile dedicate gamingului, se numără și Smart Crosshair, care afișează un reticul pe ecran pentru o țintire precisă, ajustând automat culoarea acestuia în funcție de fundalul jocului.
De asemenea, iluminarea dinamică permite sincronizarea conținutului audio și video pe monitor și pe accesoriile RGB conectate, oferind o experiență integrată și captivantă.
Philips Evnia 32M2N6800M este proiectat pentru a oferi confort maxim utilizatorilor. Baza Smart Ergo Base permite ajustarea monitorului în poziții ergonomice, iar modul LowBlue și tehnologia Flicker-free contribuie la reducerea oboselii ochilor prin minimizarea emisiilor de lumină albastră și eliminarea efectului de flicker.
Datorită caracteristicilor sale avansate și designului modern, Philips Evnia 32M2N6800M a fost premiat cu iF Design Award 2023 și reddot Winner 2023.
Noul monitor Philips Evnia 32M2N6800M va fi disponibil începând cu luna august 2024, la un preț recomandat de 4866 lei.