HYTE isi lanseaza acum carcasa Y40 in forma complet alba, oferind clientilor posibilitatea de a alege intre modelul original alb-negru si noua editie Snow. Alaturi de noua carcasa se afla si versiunea alba a covorasului de mouse extra-larg CNVS.
Carcasa Y40 Snow White prezinta un interior si exterior alb, oferind un aspect curat si elegant in comparatie cu versiunea de alb si negru disponibila anterior. Pentru a imbunatati designul general, Y40 Snow White vine echipat cu doua ventilatoare FE12 complet albe preinstalate. In plus, panourile frontale si laterale ale carcasei au sticla calita transparenta, inlocuind panourile colorate gasite in alte modele de carcase Y40.
Pe de alta parte, mousepadul Intense Play Mat CNVS Snow White are o suprafata superioara complet alba, oferind o optiune de culoare mai deschisa pentru utilizatorii care prefera o estetica mai stralucitoare. Software-ul Hyte Nexus permite utilizatorilor sa personalizeze iluminarea ARGB continua din jurul covorasului CNVS. Cu Nexus, utilizatorii pot sincroniza efectele de iluminare cu oglindirea ecranului, bataile ritmice, performanta sistemului si multe altele.
CNVS ofera durabilitate maxima, cu un design orientat spre curatare, cu materiale rezistente la lichide, pete si temperatura.
Atat CNVS, cat si Y40 Snow White vor fi prezentate in suita HYTE/iBUYPOWER in timpul Computex 2023.
Culoarea complet alba a perifericelor si device-urilor pare sa fie cea mai populara tendinta printre gameri. Branduri precum Lian Li si PowerColor isi reconstruiesc tot mai multe produse in aceasta non-culoare care merge bine la orice.
Carcasa Y40 Snow White si Intense Play Mat CNVS Snow White sunt disponibile pentru precomanda in SUA si Canada prin intermediul hyte.com. Disponibilitatea globala atat pentru carcasa cat si pad este asteptata in iulie. Carcasa se gaseste la un pret de 149,99 USD, iar mousepad-ul la 119,99 USD.