Într-un interviu acordat canalului TweakMusicTips, CEO-ul Twitch, Dan Clancy, a adus în discuție o schimbare majoră.
Acesta a menționat că streamerii DJ de pe platformă vor fi implicați într-o nouă distribuire a veniturilor, de această dată cu casele de discuri. Informația a fost preluată și distribuită de Zach Bussey pe X. Conform declarațiilor lui Clancy, Twitch lucrează în prezent la o “structură” în care atât DJ-ii, cât și platforma, vor fi implicați în distribuirea banilor cu casele de discuri.
Acesta a precizat că a avut deja discuții cu câțiva DJ-i în legătură cu această modificare. Evident, reacția inițială a DJ-ilor a fost de reticență, preferând să își păstreze întregul venit pentru ei. Totuși, Clancy a menționat că Twitch va plăti o parte din sumele datorate caselor de discuri, în timp ce DJ-ii vor trebui să cedeze o parte din veniturile lor.
Dezvăluirea lui Clancy a venit în răspuns la întrebarea moderatorului cu privire la situația drepturilor de autor a streamerilor de muzică de pe platformă. CEO-ul a afirmat că Twitch a purtat discuții cu casele de discuri în speranța găsirii unei soluții stabile pentru a evita problemele cu cererile de retragere DMCA.
A mai adăugat că, deși există o relație actuală “destul de bună” între Twitch și casele de discuri, bazată aparent pe plăți financiare, această soluție nu este viabilă pe termen lung. Mai mult, el a menționat că casele de discuri sunt de acord cu aranjamentul actual doar pentru că știu că Twitch lucrează la o altă soluție care să le aducă (mai mult) bani.
În plus, Clancy a subliniat diferențele dintre regulile privind transmisiunile live și videoclipurile la cerere în ceea ce privește drepturile de autor ale muzicii. Aceasta este o problemă în special în cazul videoclipurilor la cerere, unde se întâmpină dificultăți în detectarea cântecelor protejate de drepturile de autor pentru a le elimina sau reduce volumul.
De aceea, el a sugerat că DJ-ii ar trebui să fie precauți și să reducă volumul videoclipurilor preînregistrate pe cont propriu. Cu toate acestea, nu este clar cum intenționează Twitch să monitorizeze transmisiunile de muzică live și dacă dispune deja de tehnologia necesară pentru a face acest lucru, deși semnarea unui acord cu casele de discuri pare să fie aproape.