Puternicele placi de baza ASUS si ROG permit atingerea unor viteze extreme, fiind echipate cu tehnologii de ultima ora pentru a maximiza capabilitatile procesoarelor Intel Core de generatia a 11-a.
In urma lansarii platformei desktop Intel Z590 la CES 2021, ASUS a anuntat noua serie de placi de baza Z590, care acopera intregul spectru de placi de top ROG Maximus XIII, modelele de inalta performanta ROG Strix, rezistentele TUF Gaming, precum si cele axate pe stabilitate – Prime.
Aceste placi de baza sunt proiectate pentru a maximiza potentialul deplin al procesoarelor Intel Core de generatia a 11-a si sunt echipate cu VRM-uri mai puternice pentru o alimentare cu reactie rapida si fiabila, alaturi solutii termice imbunatatite pentru VRM si un slot M.2.
Optiunile de conectivitate cuprinzatoare includ un port integrat USB 3.2 Gen 2X2 Type-C, un port de retea Ethernet de pana la 10 Gb si modulul Intel WiFi 6E, care iti pregateste sistemul pentru viitor.
In plus, o serie de tehnologii asistate de AI – AI Overclocking, AI Cooling, AI Networking si Two-Way AI Noise Cancelation – le permit utilizatorilor sa-si optimizeze sistemele cu un efort minim. Dezvaluiri complete in legatura cu fiecare dintre serii urmeaza sa fie date publicitatii in saptamanile urmatoare.
ASUS va lansa, de asemenea, o gama larga de placi din seria Intel 500, bazate pe chipseturile H570, B560 si H510. Pentru mai multe informatii legate de aceste produse, va rugam sa consultati hubul ASUS Edge Up si pagina dedicata seriei Intel 500.
Viitoarele actualizari de firmware le vor permite si placilor de baza din seria ASUS 400 sa suporte cele mai recente procesoare Core de generatia a 11-a. Aceste update-uri vor fi anuntate pe pagina seriei Intel 400.






