Acer Inc. a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Dubai, perspectiva sa asupra a ceea ce denumește “Tehnologie Conștientă”, într-o viziune orientată către viitor.
În plus, compania a dezvăluit eforturile în curs de desfășurare în domeniul climatic, marcând deschiderea către public a două soluții inovatoare de stocare a energiei, precum și organizarea unei expoziții climatice ce aduce în prim-plan concepte tehnologice și produse noi.
Acer s-a alăturat inițiativei RE100 și și-a asumat angajamentul de a se alimenta exclusiv cu energie electrică regenerabilă până în anul 2035. În același timp, s-a angajat să atingă emisii nete zero până în 2050. Ca una dintre cele mai semnificative companii ITC din lume, Acer își propune să-și amplifice impactul pozitiv asupra mediului prin acțiuni comune; 60% dintre furnizorii săi critici au promis să se alăture inițiativei RE100 sau au stabilit obiective de reducere a emisiilor de dioxid de carbon fundamentate pe știință (SBT). De asemenea, Acer și-a propus să integreze între 20% și 30% plastic reciclat post-consum în computerele și monitoarele sale până în 2025, obiectiv la care s-a ajuns la o utilizare de 17% în 2022.
În cadrul evenimentului, Acer a împărtășit diverse inițiative, printre care se numără linia de produse Vero, fabricată cu un procent semnificativ de materiale reciclate. De asemenea, a fost evidențiată inițiativa Project Humanity, care își propune să educe și să unească angajații din întreaga lume pentru a promova acțiuni mai ecologice.
O altă mențiune importantă a fost făcută pentru platforma Earthion, care continuă să consolideze parteneriatele din lanțul de aprovizionare, implicând angajații acestora, în vederea abordării provocărilor de mediu prin soluții inovatoare și integrate. Acer a dezvăluit că reducerea emisiilor în logistica maritimă se realizează prin utilizarea biocombustibilului, iar cercetarea materialelor de ambalare sustenabile se desfășoară în colaborare cu partenerii de producție în cadrul Earthion.
Trebuie să accelerăm adoptarea energiei regenerabile pentru a combate schimbările climatice cauzate de încălzirea globală. În anul 2022, Grupul Acer a atins 44% din utilizarea energiei electrice regenerabile. Pentru a ne atinge obiectivul de 100%, utilizarea energiei solare și eoliene în tehnologia de stocare a energiei va fi cheia. Luăm măsuri decisive care susțin economiile circulare și oferim soluții care minimizează impactul negativ asupra mediului nostru. Jason Chen, președintele și directorul executiv Acer.
În cadrul angajamentului său de atingere a emisiilor nete zero, Acer își extinde influența în industria de stocare a energiei, furnizând soluții care acoperă întregul lanț de aprovizionare, de la uz casnic la uz industrial, de la procesele de producție la aplicațiile diverse și de la soluții de tip “front-of-the-meter” la cele de tip “behind-the-meter”, contribuind astfel la susținerea tranziției energetice. Prin investiția sa în tehnologiile de celule de baterii, compania a dezvăluit noi soluții de stocare a energiei, extinzându-și astfel portofoliul în acest domeniu.
Expoziția cu tema “Tehnologie conștientă pentru un viitor mai luminos” oferă o privire asupra eforturilor continue ale Acer în domeniul climatic și asupra tehnologiei proiectate cu privire la viitor. Desfășurată pe Alserkal Avenue din Dubai, expoziția evidențiază produse și servicii în cadrul a patru concepte de stil de viață:
- Concept pentru Productivitate – Un serviciu tip abonament la cerere la vastul portofoliu de produse Acer, cu upgrade-uri, servicii și reparații la pachet, care pot fi disponibile cu un simplu click. Clienții pot deveni în mod activ parte a unui sistem care prelungește durata de viață a unui dispozitiv digital, diminuând utilizarea de noi resurse.
- Concept pentru Educație – Hardware și software pentru calculatoare care ajută școlile să își reducă amprenta de carbon. Elevii pot învăța într-un mediu pozitiv din punct de vedere climatic, folosind laptopuri recondiționate împreună cu instrumente care să permită o utilizare conștientă.
- Concept pentru Mobilitate – O rețea de stații de mobilitate cu centre de încărcare, biciclete și scutere electrice agile, disponibile pentru a ușura deplasările, împreună cu instrumente precum planificarea urbană bazată pe date și predicția infrastructurii de micromobilitate, contribuind la creșterea accesului la transport pentru mai multe persoane și la sprijinirea planificării infrastructurii în cadrul orașelor inteligente.
- Concept pentru Locuință – Un sistem hipercompatibil cu o aplicație mobilă care permite utilizarea atât a aparatelor inteligente existente, cât și a celor noi, pentru a face locuințele mai rezistente la schimbările climatice. Aplicația le permite utilizatorilor să își gestioneze mai eficient consumul de energie și să crească vizibilitatea asupra distribuției de energie a aparatelor.
Perioada de acces public la expoziție este cuprinsă între 7 și 12 decembrie, în intervalul orar 10:00-19:00, pe Alserkal Avenue, centrul de artă din Dubai. Aici, vizitatorii au ocazia să descopere mai multe despre angajamentele și soluțiile de mediu ale Acer, precum și despre noile concepte de viață durabilă.



