Synology a anuntat astazi disponibilitatea modelului DiskStation DS223 cu 2 bay-uri, cel mai recent model dedicat utilizarii acasa sau in birourile de dimensiuni reduse.
Noul NAS ofera un design simplu si modern, un procesor puternic cu patru nuclee si ruleaza sistemul de operare DSM. Prin intermediul sistemului sau de operare versatil, DS223 ofera o serie completa de solutii intuitive de gestionare a datelor.
Pe masura ce cantitatea de date pe care fiecare dintre noi o genereaza zilnic continua sa creasca intr-un ritm fara precedent, nevoia de gestionare eficienta a fisierelor nu a fost niciodata mai mare. DS223 este solutia perfecta pentru utilizatorii casnici care doresc sa isi gestioneze datele intr-un mod inteligent, cu ajutorul unei platforme centralizate si cuprinzatoare, care depaseste capabilitatile unei stocari de baza. Michael Wang, Product Manager la Synology.
Synology DS223 permite utilizatorilor sa reuneasca fisiere din diverse surse in propriul cloud privat, ceea ce face ca datele lor sa fie usor accesibile si usor de gestionat de pe orice dispozitiv. Cu optiunea de a avea pana la 36 TB de stocare bruta1, noul NAS ofera suficient spatiu pentru a stoca toate fisierele intr-o singura locatie sigura.
Proiectat special pentru fisiere multimedia, Synology Photos simplifica organizarea fotografiilor si le sorteaza in mod automat. Optiunile de partajare securizata va ajuta sa va bucurati de amintirile digitale cu familia si prietenii, in timp ce suportul pentru formatele de fisiere RAW sprijina munca creativa profesionala.
Optiunea de a integra DS223 cu serviciile populare de stocare in cloud, inclusiv Google Drive, Dropbox si Microsoft OneDrive, permite utilizatorilor sa sincronizeze fisiere catre si din cloud, oferind centralizare si o adevarata proprietate a datelor.
DS223 poate servi ca destinatie pentru backup in timp real sau pot fi programate sesiuni de backup, protejand datele in mod eficient impotriva ransomware-ului sau al stergerii accidentale. De asemenea, pentru dispozitivele mobile, utilizatorii vor beneficia de o protectie continua configurand Synology Photos pentru a incarca automat fotografiile si videoclipurile in cloud-ul lor privat.
Copiile de rezerva si alte date stocate pe server sunt pastrate in siguranta datorita sistemului de fisiere Btrfs. Acesta se bazeaza pe o serie de tehnologii ce previn coruperea datelor si ofera utilizatorilor posibilitatea de a restaura fisierele la o versiune anterioara, in cazul unor modificari accidentale sau rau intentionate.
Solutiile de backup incorporate pentru DS223 ofera o protectie suplimentara. Intregul sistem (inclusiv datele, configuratiile si pachetele instalate) sau folder-ele partajate pot fi copiate de rezerva catre o varietate de destinatii. O protectie aproape continua este disponibila prin instantanee care pot fi replicate in alta parte si restaurate rapid.
Cu Synology Surveillance Station, DS223 devine un sistem de management video complet, care stocheaza inregistrarile la nivel local, oferind astfel o confidentialitate maxima. Suportul flexibil ONVIF si cele peste 8.300 de camere IP validate fac ca implementarea sa fie simpla si usor de adaptat la cerintele fiecarei locatii. Suportul multi-platforma asigura alerte prompte in cazul unor situatii potential periculoase, permitand utilizatorilor sa actioneze rapid.
DS223 este disponibil incepand de astazi prin intermediul partenerilor si distribuitorilor Synology. Pentru informatii detaliate, va rugam sa vizitati pagina produsului.