Dupa lansarea hapsana a celor de la Nvidia in care si-au pozitionat modelele la preturi piperate, toata lumea a indreptat privirea catre cei de la AMD in speranta ca poate va salva situatia.
Nu avea lumea asteptari sa ofere ceva comparativ cu high end-ul celor de la Nvidia, dar lumea spera ca gasca tovarasei Lisa Su ii va sicana suficient pe competitori cat sa-i oblige sa scada preturile. Ei bine, n-a fost chiar asa din pacate.
AMD si-au pozitionat si ei placile la un pret ridicat, fiind doar putin sub competitie din punct de vedere al preturilor. Practic, daca voiai sa-ti faci un upgrade si sa-ti iei un PC nou, economia pe care ti-ar fi adus-o o placa de la AMD nu se traducea nici macar intr-un kit de ventilatoare ARGB de la un brand respectabil.
Ce mai e trist cu lansarea asta e ca presa a fost destul de neglijata. Atat pentru lansarile Nvidia, cat si ale celor de la AMD. Nvidia a aruncat cateva sample-uri in presa care s-au facut disparute rapid, iar cei de la AMD au avut atat de putine sample-uri disponibile incat nici nu s-au vazut.
Noroc ca mai exista baieti precum Asus sau Gigabyte care, probabil neintentionat, au reusit pe alocuri sa mai spele din pacate. Ca deh, piata romaneasca nu prezinta asa mare interes pentru cei care dau directivele de afara. Nu e un mesaj cu subinteles masonic, ezoteric sau ce vreti voi, ci strict faptul ca agentiile din Romania sunt subordonate unor agentii mai mari din tari nu cu mult superioare. Si evident primeaza piata lor.
Specificatii
Denumire produs | Asus TUF Gaming Radeon RX 7900 XTX OC Edition 24GB |
Interfata | PCI-E 4.0 x 16 |
Memorie | 24GB GDDR6 |
Memory Bus | 384-bit |
Core clock | 2615 MHz |
Alimentare | 3x 8 pin |
Output video | - 1x HDMI 2.1 - 3x Displayport 2.1 |
Dimensiuni | 352.9 x 158.2 x 72.6 mm |
Altele | AuraSync ARGB |
SRP | ~7000 lei |
Testare
Platforma test
- Carcasa Thermaltake View 51 TG Snow Edition aRGB
- Placa de baza Z690 Aorus Xtreme
- Procesor Intel i7 12700KF
- Cooler Corsair iCUE H170i Elite LCD
- RAM Adata XPG Lancer RGB 32GB 5200 MHz
- Stocare Corsair MP600 1TB PCIe Gen 4, Adata Legend 750 1TB
- Sursa be quiet! Straight Power 11 1200W Platinum
- OS: Windows 11
Jocuri si aplicatii utilizate
Lista de jocuri pe care am optat sa o utilizez nu este una foarte lunga. Am incercat sa fac un mix intre jocuri cu o comunitate mare, dar si jocuri cu cerinte mari.
Am utilizat cel mai demanding preset prezent in fiecare titlu, insa sunt doua jocuri unde am ales sa aduc cateva modificari, anume Counter Strike Global Offensive si Rainbow Six Siege.
Mai exact, pentru ca-s titluri multiplayer, am optat sa dezactivez motion blur si ce tine de anti aliasing.
Toate titlurile au fost testate in cele mai populare rezolutii din clipa de fata, anume 1920×1080, 2560×1440 si 3840×2160.
- Metro Exodus – 1920×1080 – Ultra preset, Advanced PhysX Off, Hairwork Off
- Total War Saga Troy – Ultra preset
- Borderlands 3 – Ultra preset
- World War Z – Ultra preset
- Rainbow Six Siege – Max details, no AA, Ambient occlusion off
- Assassin’s Creed Valhalla – Ultra High preset
- Watch Dogs Legion – Ultra preset
- For Honor – Extreme Preset
- Shadow of the Tomb Raider – Highest preset
- Counter-Strike: Global Offensive – Max details, motion blur off, no AA
- Horizon Zero Dawn – Ultimate Preset
- Strange Brigade – Ultra preset, Async Compute
- Red Dead Redemption 2 – Ultra preset
Pentru temperaturi, am rulat Unigine Heaven. Iar pentru control ventilatoare si inregistrarea temperaturilor, am utilizat MSI Afterburner.
Jocuri
Metro Exodus
Total War Saga Troy
Borderlands 3
World War Z
Rainbow Six Siege
Assassin’s Creed Valhalla
Watch Dogs Legion
For Honor
Shadow of the Tomb Raider
Counter-Strike: Global Offensive
Horizon Zero Dawn
Strange Brigade
Red Dead Redemption 2
Average
Average-ul l-am facut in doua ipostaze: cu si fara CS:GO. Asta pentru ca CS:GO “beneficiaza” de un engine care este mai mult dupa toane sau dupa patch-uri. Mai exact, e greu sa ai mereu aceleasi cifre in CS:GO cand rulezi benchmark-uri. Poate chiar imposibil.
Mi-ar fi fost mai usor totusi sa-l sterg din lista si sa postez average-ul doar pentru 12 jocuri, fara CS:GO. Insa totusi am optat sa-l includ si pe el, asta pentru ca desi este un titlu hulit de multi, inca este un titlu cu playerbase imens si lumea inca isi construieste PC-uri specific pentru acest joc.
Placa este extrem de constanta, fiind putin sub RTX 4080 in cele trei rezolutii testate. Cand creste rezolutia, capata un avans simtitor versus modelele inferioare, insa lucrul asta se repeta si la pol opus, asta pentru ca diferenta intre 7900 XTX si RTX 4090 creste simtitor.
Asus TUF Gaming Radeon RX 7900 XTX OC Edition 24GB se comporta excelent in jocuri, fiind o placa cu adevarat impresionanta, cel putin pe average-uri. Insa am inregistrat de multe ori anomalii, mai exact ma loveam de minime suspect de mici, in unele cazuri chiar sub generatia anterioara a celor de la AMD.
De pilda a trebuit in anumite jocuri sa redau testele, lucru ce a lungit procesul de testare a placii cu aproximativ ~20% versus un timp normal de rulare la unei placi. De curiozitate am rulat un alt 7900 XTX, doar ca de data aceasta era un model de la Sapphire si din pacate problemele n-au disparut, ci pe alocuri chiar s-au amplificat. Sper ca pe viitor AMD sa vina cu un fix printr-un update de driver.
With CS:GO
Without CS:GO
3DMark
Time Spy
Time Spy Extreme
Fire Strike
Fire Strike Ultra
DirectX Raytracing feature test
Port Royal
Temperaturi
Ok, pe partea de performanta am inteles unde se situeaza Asus TUF Gaming Radeon RX 7900 XTX OC Edition 24GB. Insa cum sta cu racirea?
Placa ajunge sa stoarca pe alocuri in jocuri aproximativ 400W, alte teste/utilizari ajunge chiar sa traga din sursa aproape 500W. Ingrijorati?
N-ar trebui, asta pentru ca Asus TUF Gaming Radeon RX 7900 XTX OC Edition 24GB este cea mai rece placa video care a trecut pe platforma de test actuala. Pe profil auto, placa atinge maximum 59 °C, iar setand cele trei ventilatoare in sync cu turatia la maxim, placa atinge 53 °C. E drept, a stat intr-o “cutie” foarte bine ventilata, anume Thermaltake View 51 TG Snow Edition aRGB, carcasa in care se invart doua ventilatoare Thermaltake Pure 20 ARGB de 200 mm, sapte ventilatoare Thermaltake Pure 12 ARGB de 120 mm, dar si trei ventilatoare Corsair ML RGB Elite de 140mm.
Concluzie
Asus TUF Gaming Radeon RX 7900 XTX OC Edition 24GB este cu adevarat o placa video impresionanta. Este o placa video excelenta pentru gaming si in plus, este extrem de rece.
In schimb placa nu este tocmai ieftina, asta pentru ca in retailul romanesc pretul de lista incepe de la suma de 7000 lei. Daca ar fi utilizata strict in gaming, da, poate fi o varianta de luat in calcul pentru o eventuala achizitie. Insa daca utilizatorul are nevoie si de altceva, as vedea mai viabila varianta unei completari a bugetului si sa mearga catre un RTX 4080. Anyway, placa este disponibila in stoc deja la PC Garage.