SteelSeries in urma cu ceva ani era cel mai imporant producator de periferice de gaming. Cu niste produse care mereu erau in top, dar si cu o vizibilitate in piata ce era de invidiat, parea ca nimemi nu-i poate ameninta “monopolul”.
Dar in ultimii ani, imi lasa impresia ca nici top4 nu-l mai prind. Si vizibilitatea a scazut enorm, colaborand cu din ce in ce mai putine organizatii de profil.
Si ce s-a intamplat de s-a ajuns aici? De ce acest fost colos imi da impresia uneori ca nu vrea sa se alinieze cand vine vorba de cererea din piata? Mai mult imi da impresia ca vrea sa se usureze impotriva vantului si evident, tot ei au de suferit.
Pe gama de produse, SteelSeries a stagnat extrem de multi ani. Aveau niste produse bune pentru vremea respectiva, precum Kinzu, 5H v2 sau dupa ce i-au cumparat pe cei de la Icemat, au scos “varianta” lor de casti Siberia.
Dar de atunci efectiv au stat pe loc. Iar in tot acest timp Razer si Logitech se chinuiau sa scoata mousi wireless buni, HyperX a ciupit serios din piata, dar si alti producatori precum Corsair, Xtrfy si multi altii au venit cu oferte din ce in ce mai interesante.
Singurele lansari “notabile” in ultimii ani au fost o tastatura mediocra cu un display OLED ce e de rasu’ plansu’ si un mouse cu doi senzori, din care unul de proximitate. Utile astfel de caracteristici in esports sau macar unui gamer banal? Absolut deloc.
Si in rest, doar refresh-uri de mousepad-uri QCK. Bine, refresh e mult spus. Alte editii limitate ale aceluiasi pad care este prezent pe piata de atata amar de timp. Sa nu ma intelegeti gresit, QCK este probabil cel mai bun mousepad de pe piata. Dar pana la urma cate mousepad-uri sa vinzi?
Insa dupa miscarile de trupa din ultimul an, SteelSeries imi lasa impresia ca s-a prins in sfarsit ca face nu e tocmai ok.
Si au scos un mouse cu forma legendara, dar cu un senzor mai din zilele noastre, anume Sensei 10, dar l-au omorat din fasa cum s-ar spune. In primul rand, trendul in piata e sa utilizezi soareci cat mai usori, iar Sensei 10 avea 92 grame.
Dupa standardele vechi, parea un mouse chiar usor. Dar dupa standardele din piata din ultimii 2 ani, era un mouse mediu spre greu.
Dar cel mai mare rateu al lui Sensei 10 a fost cablul, asta pentru ca SteelSeries a optat sa utilizeze un cablu banal cauciucat, ce-l gasesti si pe soarecii pe care-i cumperi din hypermarketuri cu 20 lei. Si mouse-ul celor de la SteelSeries costa undeva la 350 lei.
Dar la scurt timp au scos si un mouse ieftin, anume Rival 3. Senzor oleaca mai slab, carcasa mai ieftina si tot cablul mizerabil prezent pe Sensei 10. Dar de ce nu-l consider un esec pe Rival 3? Pai cantarea undeva la 77 grame si cel mai important, costa undeva sub 200 lei, transformand astfel soarecul peste noapte intr-un produs bestbuy.
Acum a venit Aerox 3. As face o gluma proasta sa intreb unde-s 1 si 2, dar o sa ma abtin. Aerox pare sa vina in sfarsit ca raspuns la cerintele din piata, mai exact un mouse usor. Sau chiar foarte usor.
Specificatii
Produs | SteelSeries Aerox 3 |
Tip conectare | Wired |
Senzor | Optic, SteelSeries TrueMove Core, 8500 DPI |
Viteza de tracking senzor | 300 IPS |
Polling rate | 1000 Hz |
Forma | Ergonomic |
Tip grip | Fingertip, Claw |
Numar butoane | 6 |
Numar butoane | 6 |
Switch-uri utilizate | SteelSeries mechanical, 80 mil clicks |
Iluminare RGB | Da |
Greutate | 57 grame |
Dimensiuni | 120.55mm x 57.91mm x 21.53mm |
Pret | 69.99 Euro |
Utilizare
Desi am fost lenes din toamna pana mai recent si m-am jucat mai deloc, am inceput usor usor sa ma joc. In mare, de dragul de testa periferice.
Asa ca pe SteelSeries Aerox 3 l-am aruncat pe un mousepad Xtrfy XTP1 Xizt, dar si pe un SteelSeries Qck+ si am inceput sa ma joc. M-am jucat in mare titlurile pe care le jucam si in trecut, anume Dota 2, CS:GO si Valorant.
Am asteptari de la Aerox 3? Da. Si sunt chiar imense, asta pentru ca mi-a placut enorm Rival 3.
Constructie
Cum l-am scos din cutie, am sesizat faptul ca carcasa lui Aerox 3 este aproape identica cu cea a lui Rival 3. Si uitandu-ma pe specs sheet, mi-am confirmat lucrul acesta. Diferenta este ca Aerox 3 este extrem de putin mai mic, atat pe lungime, cat si pe latime. Si cand zic extrem putin, fac referire la mm.
Mai exact, pe lungime Aerox 3 este cu 0.05 mm mai mic, pe latime cu 0.39 mm. Pe inaltime Aerox 3 este o idee mai intalt, dar tot o valoare care sa nu conteze, anume 0.03 mm.
Soarecul cantarte fara cablu fix cat specifica si SteelSeries in spec sheet, anume 57 grame. Intr-o utilizare normala la care se ataseaza si cablul, acesta se duce in aproximativ 60 de grame, fiind o greutate chiar foarte buna.
Cum SteelSeries a primit feedback negativ din partea utilizatorilor datorita cablului utilizat pe Rival 3 si Sensei 10, au implementat un cablu tip “siret” ce este detasabil. In partea frontala, adica in mouse, acesta se conecteaza la un port USB Type C.
Problema e ca, desi se vrea a imita un cablu tip paracord, este destul de rigid in utilizare si chiar in multe ipostaze devine enervant.
De fel mousii cu cabluri de genul pe care-i utilizez nu prea necesita utilizarea unui cord holder, insa datorita experientei cu Aerox 3 m-am vazut fortat sa folosesc un astfel de accesoriu auxiliar.
Butoane
Click-urile sunt faine in timpul utilizarii. Se apasa cu usurinta, asta si pentru ca click-ul este “taiat” cand atinge 1/3 din lungimea mouse-ului. Mai exact, click-urile nu-s bucati intregi din carcasa mouse-ului.
Scroll-ul este unul decent. Este silentios si are o apasare usoara, insa mi-as fi dorit ca acesta sa aiba striatii mai in relief. De exemplu, cum este cel de pe soarecii de la Glorious.
Ca si la Rival 3, nu-mi plac deloc butoanele laterale. Sunt prea subtiri si ies prea putin in relief, uneori uit de prezenta lor. Imi sunt atat de incomode incat cand ma joc si ma concentrez, uit de existenta lor si le apas din greseala cand incep sa trag de mouse. Hai in jocuri FPS n-am binduri pe ele, doar aud ca le apas. Dar in titluri precum Dota 2 unde am diverse iteme sau spell-uri binduite, acest lucru devine enervant in multe cazuri.
Senzor
M-am jucat anul trecut ceva timp pe Rival 3, desi in casa aveam mousi superiori. Ce sa mai, in perioada respectiva m-a cucerit total forma. Si chiar daca Rival 3 este un mouse de buget si care are implementat un senzor optic tipic unui mouse de genul, senzorul s-a comportat ca atare, indiferent de suprafata pe care am utilizat-o sau mediul in care am folosit mouse-ul.
Dar lucrul asta era ok pentru Rival 3, pentru ca revin la ce am spus, este un mouse de buget. Si valoarea lui Aerox 3 e data de ce mai exact? Doar pentru ca au gaurit carcasa si ca i-au pus un cablu detasabil semi flexibil?
Software
Aplicatia utilizata pentru customizarea mouse-ului Aerox 3 este SteelSeries Engine 3, software ce pare neschimbat, desi n-am mai utilizat-o de ani de zile.
Si la scurta utilizare a aplicatiei, deja m-am lovit de cateva probleme. Ba nu-mi detecta device-ul, desi el functiona fara probleme, fie imi pierdea setari din categoria iluminarii RGB.
Concluzie
SteelSeries au dat-o in balta destul de rau cu Aerox 3. Este fix un Rival 3, doar ca i-au pus un cablu detasabil si au gaurit carcasa. Si datorita acestor gauri, mouse-ul arata efectiv ca o voma RGB. Rival 3 este mult mai placut din punct de vedere vizual.
Si cumva au reusit sa-l faca mult mai scump decat Rival 3, mai exact cu aproximativ 43%.
N-ai cum sa ceri ~350 lei pe un mouse cu un senzor care nu-i de top si cu o carcasa cu un feeling atat de ieftin. In bugetul asta sunt destule oferte de la producatori precum Glorious, Xtrfy si multi altii. Si mousii respectivi sunt superiori.
Din pacate, SteelSeries Aerox 3 mi-a taiat din entuziasmul pe care mi-l creasem anul trecut cand venea vorba de produsele SteelSeries. Acum sunt in dubii daca chiar are rost sa vad cum sunt Aerox 3 Wireless si Rival 3 Wireless.
Si din pacate, intre timp SteelSeries l-au pierdut si pe Rival 3 ca mouse bestbuy. Asta pentru ca acum sunt disponibile produse precum Razer Viper Mini, Razer Deathadder v2 Mini la un pret oarecum asemanator. Si diferenta este de la cer la pamant.