Dar ce credeati bai baieti, ca trece luna si eu nu o sa mai postez eu vreo placa video? Teapa.
Ei bine, ca sa elucidez misterul care nu este acolo, ci doar l-am inventat acum pe loc, am luat o mica pauza in a publica placi video. Si spun doar a publica, asta pentru ca am mai testat cateva placi video in acest interval de timp, iar in aprilie o voi face iar.
Deci are barbosu’ placi video pentru voi, nu va las eu la greu.
Denumire model | RTX 4070 Ti Super | RTX 4080 | RTX 4080 SUPER | RTX 4090 |
---|---|---|---|---|
GPU | AD-103-275 | AD103-300-A1 | AD103-400-A1 | AD102-300-A1 |
Shader Cores | 8448 | 9728 | 10240 | 16384 |
Base Clock | 2340 MHz | 2205 MHz | 2295 MHz | 2235 MHz |
Boost Clock | 2610 MHz | 2505 MHz | 2550 MHz | 2520 MHz |
FP32 Compute | 44 TFLOPS | 49 TFLOPS | 52 TFLOPS | 82.5 TFLOPS |
Memorie | 16 GB GDDR6X | 16 GB GDDR6X | 16 GB GDDR6X | 24 GB GDDR6X |
Memory Bus | 256 bit | 256 bit | 256 bit | 384 bit |
Memory Speed | 21 Gbps | 22.4 Gbps | 23 Gbps | 21 Gbps |
Memory Bandwidth | 672 GB/S | 716.8 GB/S | 736.3 GB/S | 1,008 GB/s |
TDP | 285W | 320W | 320W | 450W |
SRP @lansare | 799 USD | 1,199 USD | 999 USD | 1,599 USD |
Ma rog, am zis sa reintru in paine ceva mai chill, cu un produs pe care eu l-am cerut, sacaindu-i destul de des pe baietii astia de la Gigabyte pana s-au enervat si intr-un final au cedat, primitandu-mi placa la teste.
I-am stresat pentru ca, voiam sa fac un build alb macar pentru aparente, poze, dar si sa mai rasfat nitel copilul din mine.
Ma rog, nu e PC-ul neaparat complet alb, asta pentru ca toate cablurile sunt negre, inclusiv cele de la ventilatoare.
Hai sa-i zicem platformei de test ca azi este Alba ca Zapada si cele sapte fire negre. Bun, nu?
Ok, dar hai sa revenim la ale noastre. RTX 4080 SUPER stiti deja ce poate, avand deja materiale publicate cu trei modele diferite ale acestui GPU NVIDIA, iar cel de azi urmeaza sa fie al 4-lea.
Asadar, hai sa pornesc monitorul pe platforma de test si sa rulez cele 17 jocuri, dar si celelalte benchmark-uri.
Specificatii
Denumire produs | GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB |
Interfata | PCI-E 4.0 |
Memorie | 16GB GDDR6X |
Memory Bus | 256 bit |
Core clock | 2595 MHz |
Cuda cores | 10240 |
Alimentare | 1 x 16-pin (12vhpwr), adaptor inclus in pachet |
Output video | - 1x HDMI 2.1 - 3x DisplayPort 1.4 |
Dimensiuni | 342 mm x 150 mm x 75 mm |
Galerie foto
Testare
Platforma test
- Carcasa Thermaltake View 51 TG Snow Edition aRGB
- Placa de baza Z790 AORUS PRO X
- Procesor Intel Core i7 14700K
- Cooler Asus ROG Ryujin III 360
- RAM Corsair Vengeance RGB DDR5 32GB 7000 MHz
- Stocare Kingston Fury Renegade 2TB
- Sursa be quiet! Straight Power 11 1200W Platinum
- OS Windows 11
Jocuri si aplicatii utilizate
Lista de jocuri pe care am optat sa o utilizez nu este una foarte lunga, ci oarecum de dimensiune medie. Am incercat sa fac un mix intre jocuri cu o comunitate mare, dar si jocuri cu cerinte mari.
Am utilizat aproape cel mai demanding preset prezent in fiecare titlu, insa sunt doua jocuri unde am ales sa aduc cateva modificari, anume la Rainbow Six Siege si Rainbow Six Extraction. Mai exact, pentru ca este titlu multiplayer, am optat sa dezactivez motion blur si ce tine de anti aliasing.
Toate titlurile au fost testate in cele mai populare rezolutii din clipa de fata, anume 1920×1080, 2560×1440 si 3840×2160.
- A Total War Saga Troy – Ultra preset
- Assassin’s Creed Valhalla – Ultra High preset
- Assassin’s Creed Mirage – Ultra High preset
- Borderlands 3 – Badass preset
- Cyberpunk 2077 – High preset
- Far Cry 6 – Ultra preset
- Horizon Zero Dawn – Ultimate Preset
- Marvel’s Guardians of the Galaxy – Ultra preset
- Metro Exodus – Ultra preset, Advanced PhysX Off, Hairwork Off
- Metro Exodus Enhanced – Ultra preset, Advanced PhysX Off, Hairwork Off, Reflections Hybrid
- Rainbow Six Extraction – Max details, no AA, Ambient occlusion off
- Rainbow Six Siege – Max details, no AA, Ambient occlusion off
- Red Dead Redemption 2 – Ultra preset
- Shadow of the Tomb Raider – Highest preset
- Strange Brigade – Ultra preset, Async Compute
- Watch Dogs Legion – Ultra preset
- World War Z – Ultra preset
Jocuri
A Total War Saga Troy
Assassin’s Creed Mirage
Assassin’s Creed Valhalla
Borderlands 3
Cyberpunk 2077
Far Cry 6
Horizon Zero Dawn
Marvel’s Guardians of the Galaxy
Metro Exodus
Metro Exodus Enhanced
Rainbow Six Extraction
Rainbow Six Siege
Red Dead Redemption 2
Shadow of the Tomb Raider
Strange Brigade
Watch Dogs Legion
World War Z
Average
In rezolutie FullHD, media lui GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB este identica cu modelul AORUS GeForce RTX 4080 SUPER MASTER 16GB.
Placa este cu putin sub 3% superioara lui RTX 4080 vanilla, mai putin de 6% peste AMD RX 7900 XTX si cu aproape 13.5% peste RTX 4070 Ti. La polul opus, RTX 4090 are un avantaj blajin de ~5%.
In rezolutia 2560 × 1440, media lui GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB este iar indetica cu modelul Master de la AORUS. RTX 4080 SUPER AERO OC este cu putin sub 1% superioara modelului Windforce RTX 4080 SUPER, ~4% peste RTX 4080 si ~5% peste RX 7900 XTX. Dar aici RTX 4090 incepe sa capete un avans mai mare, diferenta dintre cele doua crescand la aproximativ 12.5%.
In rezolutie 4K, RTX 4090 este superioara cu aproximativ 30%. Valeu mama. Media lui GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB este iar identica cu modelul Master, dar acum mai intra o placa video in ring, anume AMD RX 7900 XTX.
Este iar superioara lui Windforce RTX 4080 SUPER cu mai putin de 1%, ~3.5% peste RTX 4080, ~15% peste RTX 4070 Ti SUPER si peste 22% superioara lui RTX 3090.
3DMark
Time Spy
Time Spy Extreme
Fire Strike
Fire Strike Ultra
Speedway
Port Royal
DirectX Raytracing feature test
Consum
Clasicul disclaimer legat de cifrele de mai jos, atat cand vine vorba de consum, cat si de temperaturi. Aceste masuratori sunt obtinute atunci cand toate placile sunt in acelasi mediu de testare, aceleasi jocuri/programe si aceleasi conditii.
Sigur, exista o posibilitate ca placile in alte jocuri sau in teste sintetice sa consume si mai mult, implicit sa fie si mai calde. Asadar, in cele 17 jocuri testate, cat si in cele 6 instante de 3DMark, placile s-au comportat in felul urmator.
Asadar, tovarasa Gigabyte GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB are consumul identic cu celelalte placi video RTX 4080 SUPER din ograda celor de la Gigabyte, fiind clar faptul ca producatorul “impune” acestor placi o limitare de TGP .
Fiind acelasi consum, sunt si aceleasi diferente versus celelalte placi video testate pe platforma actuala de teste.
Placa Gigabyte GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB a consumat cu ~3% mai mult decat RTX-ul 4080 cu implementare Pro Art sau decat Gigabyte Radeon RX 7800 XT Gaming OC 16GB.
Insa in sens invers, a avut un consum cu ~13.5% mai mic decat RTX 3090, ~15% decat o implementare premium a lui RTX 4080, ~22% sub o alta implementare premium dar de data aceasta a lui RTX 3080.
Temperaturi
De specificat, iar, faptul ca testele au fost facute in Thermaltake View 51 TG Snow Edition aRGB cu geamul “tras”, iar in aceasta se invart doua ventilatoare Thermaltake Pure 20 ARGB de 200 mm, sapte ventilatoare Thermaltake Pure 12 ARGB de 120 mm, dar si trei ventilatoare Noctua PPC-2000 PWM de 120mm care-s montate pe AIO.
Desi este o placa solida, pe profil auto Gigabyte GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB a inregistrat temperatura maxima de 68 °C.
Temperatura nu este neaparat rea, doar ca m-as fi asteptat sa fie oleaca mai rece datorita dimensiunilor avute.
Gigabyte GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB este cu 3 °C mai calda decat GIGABYTE GeForce RTX 4070 Ti SUPER AERO OC 16GB, 4°C versus GIGABYTE Radeon RX 7800 XT Gaming OC 16GB si cu 6 °C mai calda decat AORUS GeForce RTX 4060 Ti Elite 8GB.
la polul opus, Gigabyte GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB este cu 1 °C mai rece decat RTX 3090, 2 °C versus GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER Windforce OC 12GB sau modelul de referinta al lui RX 7900 XTX si 5 °C mai rece decat EVGA GeForce RTX 3080 FTW3 Ultra 10GB.
Ok, daca la consum cele trei placi Gigabyte sunt identice, la temperaturi situatia sta astfel. Modelul AORUS GeForce RTX 4080 SUPER MASTER 16GB este cel mai rece, placa testata azi fiind cu 5 °C mai calda. Iar modelul GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER WINDFORCE 16GB fiind cu 7 °C mai calda decat placa aflata azi sub lupa, anume Gigabyte GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB.
Concluzie
Ei bine, cred ca aici o sa trag linie si nu o sa mai testez RTX 4080 SUPER. Asta daca nu inventeaza baietii vreo placa cu fidget spinner sau cu tamagotchi.
Patru modele testate de RTX 4080 SUPER au fost suficiente sa ajung la urmatoarele concluzii.
Toate RTX 4080 SUPER par toate trase la indigo, diferenta de performanta fiind infima spre inexistenta intre ele.
Diferenta este facuta strict vizual, de design-ul modelului, dar si ca implementare a racirii.
Consumul, cel putin in teorie, este identic. Bine, mai putin cand vine vorba de modelul celor de la ASUS, care o ia pe aratura din acest punct de vedere, lucru care din pacate nu se transforma automat si intr-un boost palpabil de performanta.
In fine, tragand linie acum, GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER AERO OC 16GB mi-a placut. Este o placa video performanta, dar si foarte frumoasa.
Sigur, este ceva mai calda decat modelul Master, dar este adevarat si ca modelul AERO este o idee mai mica.
Pana la urma, ca sa va fac viata mai usoara in cazul in care tot scormoniti piata si buzunarul dupa un RTX 4080 SUPER, va dau urmatorul sfat. Performantele sunt identice, cautati-va cel mai ieftin model. Sau, daca va tine buzunarul, optati pentru aia mai aratoasa (Master are display LCD si ii puteti pune un meme care sa ruleze in loop toata ziua).