Synology a anuntat lansarea modelului Synology DS725+, un NAS compact cu doua bay-uri, proiectat pentru utilizatorii casnici si scenarii de implementare edge.
Dispozitivul imbina dimensiunile reduse cu optiuni de extindere si functionalitati avansate, fiind conceput pentru a acoperi cerinte in crestere in materie de stocare si backup.
Anya Lin, Product Manager Synology, a declarat: „DS725+ ofera o platforma de stocare compacta si performanta, care poate tine pasul cu cerintele in crestere ale utilizatorilor. Este o alegere ideala pentru cei care au nevoie de o solutie scalabila si versatila.”
Modelul permite extinderea capacitatii de stocare prin conectarea unei unitati Synology DX525, care adauga cinci bay-uri suplimentare si creste capacitatea bruta pana la 140 TB.
Pe partea de conectivitate, Synology DS725+ este echipat cu un port 2.5GbE si un port RJ-45 de 1GbE, oferind flexibilitate si viteze superioare pentru accesul la date si transferuri de fisiere.
Pentru accelerarea performantelor, modelul include sloturi M.2 NVMe care pot fi utilizate atat pentru cache, cat si pentru configuratii all-flash de mare viteza.
Instalarea sistemului de operare DSM pe Synology DS725+ necesita utilizarea unor hard diskuri compatibile, pentru a asigura o functionare stabila si fiabila pe termen lung.
Synology DS725+ ruleaza DiskStation Manager si integreaza functii avansate pentru utilizarea in contexte profesionale. Aplicatia Synology Drive transforma NAS-ul intr-un cloud privat accesibil cross-platform, cu sincronizare intre locatii pentru echipe distribuite.
Solutia Active Backup Suite ofera backup complet pentru sisteme cu Windows, Linux, macOS, masini virtuale si conturi cloud, cu optiuni flexibile pentru backup la distanta.
Surveillance Station asigura un sistem de monitorizare video scalabil, cu analiza inteligenta in timp real, destinat protectiei spatiilor fizice.



